Klaus IOHANNIS: Dacă aş fi în locul lui Traian Băsescu, aș DEMISIONA

P.c. | 21.06.2014

Pe aceeași temă

Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat, vineri, la Timişoara, că dacă s-ar afla în situaţia preşedintelui Traian Băsescu, ar demisiona. El a mai spus că acuzaţiile care vizează familia preşedintelui Traian Băsescu sunt atât de grave, încât politicienii ar trebui să iasă din discuţie şi să lase justiţia să explice. In urma cu cateva zile Iohannis afirma ca scandalul legat de Mircea Basescu este “extrem de grav”, iar situatia trebuie lamurita “de urgenta” de institutiile abilitate, relatează Romania Libera.

 

"Nu am crezut că preşedintele ţării mele are de ales între a se implica în justiţie şi în a nu se implica. Am rămas şi eu surprins. Eu dacă aş fi în situaţia lui Traian Băsescu, mi-aş da demisia", a spus Iohannis.

 

CITITI SIMircea Basescu A FOST ARESTAT pentru 30 de zile. Decizia Nu este DEFINITIVA, dar este EXECUTORIE. Avocatii vor face RECURS

 

"Acuzaţiile care au conţinut şi numele preşedintelui Traian Băsescu sunt de o asemenea gravitate încât noi, politicienii, trebuie să ieşim din discuţie şi să lăsăm justiţia să explice dacă preşedintele ţării a fost sau nu atins în aceste chestiuni şi să avem o lămurire a situaţiei. După părerea mea e o situaţie de o gravitate cum nu am mai avut, sper să primim repede răspunsurile aşteptate de la procurori şi judecători. Ca simplu cetăţean aştept să fiu lămurit dacă preşedintele este sau nu implicat în această chestiune. Daca este, evident trebuie să plece. Dacă nu e implicat, atunci e opţiunea dânsului", a mai spus Iohannis.

 

Klaus Iohannis a participat, vineri, la Timişoara, la o întâlnire cu delegaţii din judeţele Timiş, Caraş Severin, Arad şi Hunedoara care vor participa la Congresul extraordinar al PNL din 27-28 iunie.

 

CITITI SIVictor Ponta dupa inregistrarile cu Mircea Basescu: Presedintele Basescu trebuie sa DEMISIONEZE

 

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, a fost reţinut, joi seară, de procurorii anticorupţie, după ce a fost audiat în dosarul în care fiul lui Bercea Mondial îl acuză de trafic de influenţă. Vineri, el a fost prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, ordonanţa de reţinere a lui Mircea Băsescu expirând la ora 19.05. Propunerea de arestare pe 30 de zile a fost aprobata de Tribunalul Bucuresti.

 

Mircea Băsescu este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot.

 

CITITI SIVIDEO - Traian Basescu: Intre consolidarea justitiei si apararea fratelui meu aleg justitia. Nu voi face nicio interventie, daca e vinovat va raspunde. S-a implicat intr-o zona in care nu trebuia sa se implice

 

Anchetatorii susţin că, în schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22