Pe aceeași temă
Liderul PNL si candidatul Aliantei Crestin-Liberale (ACL) la prezidentiale, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, la Zalau, ca presedintele Basescu nu s-a referit la el atunci cand a afirmat ca in randul candidatilor la presedintia Romaniei ar fi ofiteri acoperiti, conform Agerpres.
"E curioasă declarația, fiindcă președintele țării, după cum știm cu toții, are mai multe informații decât noi toți. Putea președintele, dacă tot a început fraza, s-o termine, dar în stilul tradițional nu a făcut-o. Pot să vă spun simplu: la mine sigur nu s-a referit. Nu sunt, n-am fost nici sub acoperire, nici sub descoperire în vreun fel angajat în vreun serviciu special vreodată", a declarat Klaus Iohannis, într-o conferință de presă.
Acesta a adăugat că nu știe la cine s-a referit șeful statului, deoarece nu e unul dintre politicienii care dețin informații de tip secret.
Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că înainte de a-și depune candidaturile cei care candidează la Președinție ar trebui să menționeze în CV dacă au fost sau nu ofițeri acoperiți, arătând că știe că printre aceștia există oameni care ar avea astfel de lucruri de ascuns.
"Candidații au timp înainte de a-și depune candidaturile să spună public, să-și completeze CV-ul, dacă au fost cumva ofițeri acoperiți sau nu", a spus șeful statului.
Băsescu a precizat că, în cazul în care candidații nu vor preciza acest lucru, o va face el.
"Am obligația să o fac. Există lege care interzice serviciilor să-și facă cunoscute rețelele, ofițerii acoperiți, descoperiți, dar când discutăm despre funcția de președinte al României nu poți să nu informezi, nu spune nimeni să o facă Serviciul că nu are voie prin lege, dar candidatul are obligația să o facă și voi fi în măsură să vă aduc probe ce înseamnă acest dublu buton", a afirmat șeful statului.