Klaus Iohannis despre Dragnea: omul are fricile, obsesiile și coșmarurile unui dictator

Dora Vulcan | 24.08.2018

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, vineri, că preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PSD, Liviu Dragnea, are ''fricile, obsesiile şi coşmarurile unui dictator'', precizând că nu a primit informaţii despre o presupusă tentativă de asasinat la adresa liderului social-democrat.

Pe aceeași temă

 

 

 

Întrebat de presă dacă a primit informaţii despre o tentativă de asasinat privindu-l pe preşedintele Liviu Dragnea, Klaus Iohannis a răspuns că nu a auzit niciodată despre aşa ceva.

 

"Nu am auzit niciodată despre aşa ceva. Dar cum s-a vehiculat la televizor, mi s-a părut că omul deja are fricile, obsesiile şi coşmarurile unui dictator. Da, mă refer la Dragnea", a spus Iohannis, citat de Agerpres. 

 

Preşedintele Iohannis participă la o şedinţă a Biroului Executiv al PNL, care are loc la un hotel din Sibiu.

 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că la câteva zile după câştigarea alegerilor de către PSD a început să primească ameninţări pline de violenţă, precizând că ulterior a observat indivizi care îl priveau "cu insistenţă" şi "făceau gesturi care semnifică moartea".

 

"La câteva zile după câştigarea alegerilor am început să primesc ameninţări prin tot felul de mijloace şi, indiferent de la cine veneau, erau pline de violenţă", a afirmat Dragnea la Antena 3.

 

El a spus că a observat indivizi care îl priveau cu insistenţă, mereu alţii, şi care au devenit "din ce în ce mai ostentativi". "Făceau gesturi care semnifică moartea, îşi treceau mâna prin dreptul gâtului", a afirmat Liviu Dragnea.

 

Dragnea a relatat mai multe episoade, printre acestea unul în care, aflându-se la volan pe "o străduţă îngustă" din zona 13 Septembrie, maşini fără numere de înmatriculare au încercat să blocheze autovehiculul în care se afla.

 

"M-am gândit mult dacă să vorbesc cu instituţii ale statului. (...) Am renunţat şi am ţinut aceste fapte sub tăcere până ieri. (...) Au început acum ameninţări asupra copilului meu şi asupra familiei", a adăugat Dragnea.

 

Liviu Dragnea a declarat anterior, marţi, că anul trecut a avut loc o tentativă de asasinat asupra sa. 

 

Întrebat la Antena 3 dacă se doreşte să fie omorât, dacă este ameninţat cu moartea şi dacă are informaţii că s-ar pune la cale asasinarea sa, Dragnea a declarat: "Am avut anul trecut o tentativă, în aprilie. (...) Au venit patru străini în România, au fost cazaţi la Athenee Palace, din ceea ce mi s-a spus, şi au stat trei săptămâni aici. Mă rog, am scăpat, dar asta nu înseamnă că mi-am luat pază sau o să-mi iau pază".

 

Dragnea a precizat că s-au făcut cercetări cu privire la această tentativă. tiu că s-a cercetat, mai departe nu ştiu", a mai spus Dragnea, întrebat dacă există un dosar în legătură cu acest caz.

 

El a mai susţinut că cei patru străini au fost plătiţi de "un om foarte celebru în lume".

 

Chestionat dacă se gândeşte la omul de afaceri George Soros, Dragnea a răspuns: "Nu, nu mă gândesc la el, el se gândeşte la mine. Nu mă gândesc eu la el. (...) Dar nu ştiu dacă aici era asta".

 

Niciuna dintre instituțiile de anchetaă ale statului nu a confirmat că s-ar fi cercetat vreo tentativă de asasinat asupra sa. 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22