Pe aceeași temă
"Noi cheltuim foarte mulţi bani cu asistenţă socială şi nu neapărat cu mare folos. De multe ori îi păcălim pe oameni. Le dăm bani prea puţini să trăiască, prea mulţi să moară. Eu cred că şi asistenţa socială trebuie să fie cinstită", a spus preşedintele, la o dezbatere la Târgu-Jiu pe tema administraţiei publice, conform News.ro.
Iohannis susţine că este nevoie de "un mod mai inteligent" de folosire a fondurilor pentru asistenţă socială, care să pună accentul şi pe reinserţie şi reintegrare pe piaţa muncii.
"Să facem asistenţă socială inteligentă, în aşa fel încât cel care este asistat social fiindcă are temporar o problemă să îl punem în situaţia să îşi rezolve problema, să se reintegreze pe piaţa muncii, iar cel care este asistat social şi nu poate reveni să îi asigurăm un venit care totuşi îl pune în situaţia să trăiască ca omul", a explicat el.
Iohannis a recunoscut că astfel de probleme se rezolvă greu, dar a acuzat guvernele din ultimii 26 de ani că au perpetuat acest sistem.
"Cel puţin în ultimii 26 de ani, ştiţi foarte bine, multe guverne au mers pe o gândire «hai să le dăm la oameni doi lei în plus şi atunci sunt foarte mulţumiţi», fără să judecăm dacă prin asta îi ajutăm pe oameni sau societatea sau nici unul, nici altul. Eu cred că de multe ori nu i-am ajutat nici pe oameni, nici societatea", a continuat preşedintele.
Klaus Iohannis a mai spus că întregul sistem trebuie regândit, însă nu prin tăierea banilor, lucru care "ar fi o mare prostie", ci prin schimbarea modului în care banii sunt cheltuiţi, fiind nevoie de "eficienţă".
"Omul să aibă un folos, iar societatea să aibă un folos din recuperarea celor care pot fi recuperaţi", a precizat preşedintele.