Klaus Iohannis: Este obligatorie unificarea dreptei

T. D. | 21.05.2014

Pe aceeași temă

Prim-vicepreședintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat miercuri, la Timișoara, că după alegerile europarlamentare este obligatoriu să înceapă discuțiile între partidele de dreapta în vederea unei candidaturi unice pentru alegerile prezidențiale, informeaza agerpres.

Liderul liberal crede că din partea alianței de stânga PSD-UNPR-PC va candida premierul Victor Ponta, iar principalul candidat al dreptei trebuie să fie Crin Antonescu.

"Noi, liberalii, am făcut și am desfăcut alianțe pentru a ne ține de cuvânt în fața alegătorilor. După europarlamentare se va pune în discuție unificarea dreptei. Nu am o rețetă și nu pot da eu o soluție, dar pot să spun că în această campanie electorală nu au loc astfel de discuții cu celelalte partide de centru-dreapta. Convingerea mea este că imediat după europarlamentare va fi de-a dreptul obligatoriu să discutăm această chestiune, pentru a vedea în ce ecuație putem să coagulăm dreapta în vederea câștigării Prezidențialelor", a declarat Iohannis.

Potrivit acestuia, "este tot mai clar că vom avea un candidat de stânga și atunci este la fel de clar că dacă avem 5-6 candidați pe dreapta, șansele dreptei vor fi sigur mai reduse".

Iohannis a mai afirmat că nu crede în promisiunile ministrului Muncii, Rovana Plumb, care declara recent la Timișoara că din 2015 vor crește salariile tuturor bugetarilor, susținând că "sunt simple promisiuni electorale care pot da bine la alegători, dar care în realitate nu au nicio acoperire economică, cu toate că media bugetarilor au salarii de mizerie".

Vicepreședintele PNL a criticat, de asemenea, poziția liderilor sindicali ai Cartel Alfa, care au îndemnat electoratul să anuleze buletinele de vot, considerând că acest îndemn este "de-a dreptul anticonstituțional și aberant".

"Este important ca lumea să meargă la vot. În calitatea noastră, noi îi îndemnăm să voteze lista PNL. Rolul cetățeanului în politică este să meargă să voteze intenționat, nu la întâmplare, și să fie conștienți că votul lor este cel care definește prezența noastră în următorii cinci ani în structurile legislative europene, în Parlamentul European, în comisii și grupuri de lucru, unde România trebuie să fie cât de bine reprezentată", a aratat liderul liberal.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22