Pe aceeași temă
Prezent la întâlnirea regională a PNL București-Ilfov, cu o zi înainte de moțiunea de cenzură, președintele Klaus Iohannis a trecut în revistă cele mai importante momente bifate de PNL, de la alegerile europarlamentare, la referendumul pe Justiție și strângerea unui număr mare de semnături pentru susținerea candidaturii sale la prezidențialelel din noiembrie. Iohannis și-a atribuit inclusiv succesul împiedicării adoptării OUG13 pe amnistie și grațiere, spunând că ”s-a suit în capul pesediștilor”, dar că mai rămâne de rezolvat problema Secției speciale de anchetare a magistraților. El a criticat PSD despre care spune că a condus mereu ”pe contrasens” încă din prima zi de guvernare.
„Pesediștii noștri au condus pe contrasens.
PSD a intrat din prima zi de guvernare pe contrasens cu românii.
Și ce am făcut eu în acest timp? Eu am făcut tot ce a putut să facă președintele României.
Nu îmi place să mă laud, nu sunt omul cuvintelor mari, dar dacă tot ne-am uitat la video, dar pe cei doi elefanți de la început i-am alungat.
Nici amnistie și grațiere nu au reușit, nici Codurile penale nu au reușit să le strice, așa cum și-au imaginat. Și să nu credeți că nu au reușit fiindcă că le-a venit mintea la cap. M-am suit eu în capul lor.
Și legile justiției, mai știți de câte ori le-am trimis înapoi la Parlament și la CCR?
A mai rămas treaba cu Secția specială de rezolvat. Și o rezolvăm și pe asta”, a spus Klaus Iohannis la Adunarea Regională a organizațiilor PNL București – Ilfov din Capitală.
„Cum am putut noi românii să ajungem în această situație extrem de neplăcută și ca să fim sinceri și neașteptată?
Cum am putut noi să ajungem să fim conduși de acest PSD deraiat, debusolat și să avem un guvern care face atâta rău României?
Dragii mei, PSD-ul a condus marea majoritate a anilor din ultimii 30 de ani, dar ce și-au permis în ultimii 3 ani e nemaivăzut și nemaiauzit.
PSD în realitate e principala piedică în dezvoltarea României.
PSD-ul a ajuns la putere după alegeri, fiindcă lumea nu s-a dus și dacă vrem să fim foarte sinceri, poate și noi puteam să lucrăm mai mult, să fim mai activi, mai convingători și să îi ducem pe români la vot în decembrie 2016”, a mai spus Klaus Iohannis.
Șeful statului a adăugat că PSD după ce a ajuns la putere a început acapararea instituțiilor principale ale României, iar PNL și opoziția nu a putut face treabă deoarece „s-a împiedicat de acest PSD”.
„Poate de data aceasta reușim mai mult, fiindcă ne-am săturat toți de acest PSD, pentru că au promis marea cu sarea românilor și când au ajuns la putere au umplut cu funcții persoane incompetente.
S-au apucat să acapareze marile instituții ale României și au realizat ceva inimaginabil, o involuție a României, într-o perioadă în care am fi putut avea atâtea șanse de dezvoltare.
Am fi putut, dacă nu ne-am fi împiedicat de acest PSD, să fim în rând cu națiile mari ale Europei.
Europa ne respectă, ne dorește. Vă reamintesc de Summitul care a avut loc în inima României. I-ați văzut cu câtă apropiere și drag au tratat România. Ne așteaptă cu brațele deschise”, a conchis Iohannis.