Pe aceeași temă
Klaus Iohannis, prezent sâmbătă la mitingul PNL din Bucureşti, s-a declarat convins că social-democrații nu vor câştiga alegerile europarlamentare, adăugând că PSD „nu contează” în Europa.
„În Europa nu contează PSD, fiindcă au dovedit că nu sunt în stare de nimic. Au venit PSD-iştii la guvernare cu promisiuni. PSD a făcut mari promisiuni, ne-a promis marea cu sarea. Acum, când deja mandatul lor se apropie de sfârşit – şi sper că sfârşitul va veni foarte repede – putem să vedem ce s-a întâmplat. Şi îi întreb eu pe PSD-işti: unde sunt spitalele promise? Zero! Unde sunt autostrăzile promise? Zero! Unde e bunăstarea promisă românilor? Zero! Aa, mă scuzaţi. La ei. Acolo da. Ei au început să îşi rezolve problemele. Şi de la bun început – şi vă amintesc că în această piaţă aţi demonstrat, am demonstrat, împotriva ordonanţei 13 – PSD de la început a fost interesat doar de oamenii lor. PSD a venit la guvernare nu să rezolve problemele românilor. PSD nu este interesat de români şi România. PSD-ul este interesat să îi fie bine lui Dragnea”, a spus Iohannis, în Piaţa Victoriei.
Preşedintele a apreciat că singurul obiectiv al guvernării PSD din ultimii doi ani şi jumătate a fost „să îngenuncheze justiţia românească”, dar că pierderea independenţei în acest domeniu, va afecta şi economia ţării.
„Pe PSD-işti nu îi interesează românii, nu îi interesează România. Însă ceva – trebuie să recunoaştem- îi interesează. Şi la asta lucrează de doi ani şi jumătate. Ei vor să îngenuncheze justiţia românească. Pentru asta au lucrat, şi numai pentru asta, doi ani jumătate. Or, dragii mei, aşa nu se poate. Ştiţi care este problema imensă? Odată ce pierdem independenţa justiţiei, pierdem tot. Pierdem economia, pierdem bunăstarea românilor şi până la urmă, prin politica PSD, ajungem în catastrofă. Şi cineva, la sfârşit, va plăti nota de plată. Nu ei. Să nu vă imaginaţi că vor plăti ei. Pentru toate aceste lucruri vor plăti românii. (…) Noi toţi vom plăti pentru această guvernare PSD-istă eşuată. S-au cocoţat în vârful statului infractorii, nu ca să rezolve problemele României, nu ca să îi ajute pe români. Ca să se ajute ei pe ei. Ruşine!”, a adăugat el.
Totodată, şeful statului i-a îndemnat pe români să participe la referendum.
„Daţi un răspuns ferm, clar, puternic, acestei guvernări PSD-iste eşuate. Eliberaţi România! Vă aştept pe toţi la vot, pe 26 mai. Pentru România, pentru viitorul României, la vot!”, a fost îndemnul lui Iohannis.
El a apreciat că PNL are „cea mai tare echipă, cu cei mai buni candidaţi”.
„Cea mai tare echipă, cu cei mai buni candidaţi! Şi ştiţi ce, eu personal sunt convins că ei vor câştiga alegerile, împreună cu voi! (…) Pentru ca să fim bine reprezentaţi în Europa avem nevoie de această echipă puternică, care va câştiga europarlamentarele”, a precizat preşedintele.
Iohannis a menţionat că summit-ul de la Sibiu, la care au fost prezenţi toţi liderii europeni, a reprezentat „un mare succes”.
„Să vă spun, dragii mei, ce am învăţat eu acolo, la summit-ul care s-a desfăşurat în inima României. Au venit toţi. Şi am înţeles atunci că pentru ei, pentru toată Europa, România contează, românii contează. Pentru Europa românii contează. Să fi văzut feţele participanţilor! Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, doamna cancelar Angela Merkel, preşedintele Tusk – să le fi văzut feţele pline de bucurie când românii i-au salutat!”, a mai spus Klaus Iohannis.
Președintele a mai spus, referindu-se la incidentele care au avut loc la Topoloveni, că este „revoltător” ca în anul 2019, oameni care sunt nemulţumiţi de un politician să fie luaţi de jandarmi.
„Este revoltător ca în anul 2019, oameni care pur şi simplu sunt nemulţumiţi de un politician, să fie luaţi de jandarmi. Cred că aici avem imaginea României lui Dragnea. Cine nu e cu Liviu Dragnea va fi arestat! Aşa ne-au arătat imaginile de la Topoloveni. Nişte oameni nemulţumiţi, pe bună dreptate, de Dragnea, s-au dus pur şi simplu să protesteze paşnic şi au fost luaţi de jandarmi”, a spus şeful statului.
În opinia sa, acest lucru este „incredibil şi inimaginabil”.
În acest context, șeful statului i-a îndemnat pe cetăţeni să meargă la vot pe 26 mai. „Iată un argument puternic pentru a merge la vot, pentru a da un răspuns acestui guvern şi acestei guvernări eşuate”, a mai afirmat şeful statului.
Preşedintele Klaus Iohannis a participat sâmbătă, în Piaţa Victoriei, la finalul mitingului electoral al Partidului Naţional Liberal.