Klaus Iohannis: Nu este realist să impunem Rusiei sancțiuni pe energie. România are o situație bună

Redactia | 25.03.2022

Președintele Klaus Iohannis a făcut declarații joi seară, la finalul unei zile în care au fost organizate, la Bruxelles, trei summituri (NATO, G7 și al Consiliului European).

Pe aceeași temă

Iohannis a transmis înaintea întâlnirilor că NATO a aprobat grupul de luptă în România, fapt care reprezintă un început foarte bun, dar ”este nevoie de o consolidare mai puternică a flancului estic”:

  • ”Vom fi prezenți unde va fi nevoie de noi (…) România nu este în pericol, românii sunt în siguranță”, a mai dat asigurări președintele joi dimineață.

La finalul zilei, printre principalele declarații ale președintelui s-a numărat faptul că nu este realist ca statele UE să impună Rusiei sancțiuni pe energie, având în vedere dependența unor țări de gazul rusesc, iar despre România a transmis că „are o situație bună la agricultură” și nu crede că vor fi probleme alimentare.

Președintele a mai spus că Republica Moldova este ”foarte importantă pentru noi” și a avut discuții despre acest lucru.

Principalele declarații ale lui Klaus Iohannis la finalul zilei: 

  • A fost o zi foarte specială, am demonstrat că suntem uniți, există o abordare unitară.

  • Am avut un musafir special, președintele Biden, a participat la Consiliul.

  • Tema tuturor întâlnirilor a fost Ucraina, agresiunea rusă, măsurile, sancțiunile și felul în care vom merge mai departe.

  • Unitatea noastră este arma cea mai puternică și acest lucru trebuie subliniat de fiecare dată.

  • Am discutat și despre cum putem și să sprijinim Ucraina în special în zona umanitară și România a demonstrat că știe ce și cum trebuie făcut.

  • Vom continua să-i primim pe refugiații ucraineni.

  • A treia chestiune: Flancul estic trebuie consolidat, fiind că agresorul este Rusia, flancul trebuie să fie puternic.

  • O apărare puternică pe flancul estic este singura garanție pentru noi, pentru întreaga Europă.

  • Ar mai fi de menționat: Nu suntem singuri, avem vecini, avem parteneriatul estic, Moldova este foarte importantă, ne preocupă și îi convingem și pe alții să facă acest lucru. Am avut discuții în care am explicat de ce Moldova este importantă, într-o situație similară este și Georgia, într-o situație complicată vestul Balcanilor.

  • Discuțiile continuă pe Ucraina și mâine pe o discuție foarte fierbinte, energie, prețurile pe energie. Trebuie să aducem prețurile la un nivel rezonabil și fiecare stat trebuie să protejeze consumatorii.

  • Am discutat cu premierul Bulgariei și am primit asigurări că lucrurile intră în linie dreaptă și vom putea să alimentăm și pe acea linie (cu gaz, n.red.)

  • România are o situație bună în ce privește agricultura și nu cred că vor fi probleme, dar este posibil ca sancțiunile să producă mișcări și la prețul pe alimente.

  • Nu există niciun indiciu concret că ar exista altă țintă decât Ucraina, dar flancul estic trebuie întărit.

  • Nu putem să aplicăm sancțiuni care sunt mai greu de dus pentru statele noastre decât pentru Rusia.

  • Nu a existat o propunere concretă, formală, pe un pachet de sancțiuni pe energie. În UE sunt state care depind relativ puțin de gazul rusesc și state care depind aproape integral și nu este realist să impunem sancțiuni în această zonă. Dar am luat decizia la Versailles să renunțăm gradual la energia din Rusia. Dar va dura poate chiar ani de zile, dar suntem hotărâți să facem acest lucru, cum suntem hotărâți să renunțăm și la resursele fosile și să trecem la regenerabile.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22