Pe aceeași temă
Totodată, șeful statului i-a îndemnat pe români să fie realiști și să se pregătească de valul 4 al pandemiei vaccinându-se împotriva virusului dacă încă nu au făcut-o. „Fiecare persoană în plus care se vaccinează contribuie, cu responsabilitate, la încheierea acestei grave crize sanitare”, a afirmat Iohannis.
Această perioadă ne-a arătat, o dată în plus, și nenumăratele hibe și probleme ale sistemului nostru de sănătate. Avem acum ocazia să ne gândim la șansa reconstrucției și reafirm, astfel, preocuparea mea pentru găsirea celor mai bune soluții de reformare a domeniului sănătății, unul dintre cele mai greu încercate în această perioadă dramatică”, a continuat Iohannis.
Dezinformarea în pandemie. Iohannis: O criză este un test de unitate
Totodată, președintele a adus în discuție și subiectul dezinformării legate de campania de imunizare și de vaccinurile anti-Covid. Iohannis a subliniat că cei care transmis mesaje false despre vaccin urmăresc să slăbească solidaritatea României și i-a îndrumat pe români să nu permită asemenea lucru.
„O criză este un test de unitate. Lupta împotriva acestui virus agresiv ne-a pus și în fața unei alte lupte, cea cu dezinformarea, cu stigmatizarea, din păcate, inclusiv a personalului medical. Scopul celor care răspândesc dezinformări și știri false este tocmai acela de a slăbi solidaritatea națiunii noastre. Să nu le permitem să facă așa ceva!
Este important să conștientizăm ce oameni incredibili sunt cei care acționează, dincolo de chemarea datoriei, în circumstanțe extraordinare, pentru a răspunde prompt în momentele de cumpănă din viața semenilor. Este deopotrivă necesar să ne amintim să fim solidari în fața pandemiei și să mergem mai departe împreună”.
115 ani de existență a Ambulanței. Iohannis, decorații pentru personalul medical: Ați reprezentat avanpostul în lupta cu virusul
Cu ocazia împlinirii a 115 ani de la înființarea serviciului de Ambulanță, președintele Klaus Iohannis i-a decorat pe ambulanțieri și le-a mulțumit pentru lupta pe care o duc zilnic pentru a salva viețile oamenilor.
„Această întâlnire cu dumneavoastră este emoționantă pentru că 28 iulie, ziua care vă este dedicată, stă sub semnul onorării sacrificiilor pe care le faceți zi de zi. Uneori obosiți după perioade foarte grele, lăsându-vă acasă familiile care cu siguranță au nevoie de prezența și sprijinul dumneavoastră, sunteți gata mereu să salvați oameni. Sunteți cei care duceți permanent o luptă epuizantă contra cronometru, care de cele mai multe ori face diferența între viață și moarte.
Distincțiile oferite astăzi reprezintă recunoașterea statului român pentru toate aceste sacrificii, pentru valorile fundamentale care vă ghidează vocația și pentru modelele de urmat pe care le întruchipați. Și pentru că acest platou nu poate cuprinde pe toți aceia către care ne îndreptăm prețuirea astăzi, vă rog să acceptați recunoștința oferită și în numele colegelor și colegilor dumneavoastră de breaslă.
Însemnătatea zilei de astăzi este cu atât mai mare cu cât în ultimul an și jumătate eforturile dumneavoastră, ale întregului personal medical și ale tuturor celor aflați în linia întâi au fost intensificate la maximum în contextul actual al pandemiei.
Acum 18 luni, nimeni nu era pregătit pentru teribila perioadă care a urmat și pentru criza sanitară fără precedent. În ciuda acestor provocări și deși sunteți în prima linie, mereu expuși riscului de infectare, dumneavoastră, personalul din serviciile de ambulanță, v-ați făcut datoria cu profesionalism, cu dăruire și, cel mai important, cu grijă și dragoste față de oamenii aflați în suferință. În tot acest timp, ați reprezentat avanpostul în lupta cu virusul, fiind primii în contact cu pacienții COVID-19. Dumneavoastră, salvatorii noștri, meritați respectul nostru!
Mulți dintre colegele și colegii dumneavoastră și-au pierdut viața în aceste circumstanțe teribile, făcându-și cu devotament datoria față de cetățenii noștri, și lor le omagiem astăzi amintirea”, a declarat Klaus Iohannis, miercuri, la Palatul Cotroceni.