Klaus Iohannis s-a vaccinat anti-COVID: Este o procedură simplă, nu doare, recomand vaccinarea

Redactia | 15.01.2021

Preşedintele Klaus Iohannis s-a vaccinat anti-COVID, vineri, la Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.

Pe aceeași temă

Preşedintele Klaus Iohannis s-a vaccinat anti-COVID, vineri, la Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.

Președintele a primit prima doză de vaccin, iar peste trei săptămâni va primi a doua doză.

După ce a stat sub supraveghere medicală circa 15 minute, președintele Iohannis susține o declarație de presă.

Declarația președintelui:

Recomand tuturor vacinarea. Vacinarea ne va scoate pe toți din pandemie.

Vaccinul este sigur și eficient.

Este o procedură simplă, nu doare. Acest vaccin e sigur și eficient.

Marţi, şeful statului a anunţat că se va vaccina anti-COVID, public, pentru a marca începutul celei de a doua etape a campaniei de imunizare.

A doua etapă de vaccinare anti-COVID începe vineri pentru populaţia cu grad ridicat de risc şi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale.

Preşedintele Klaus Iohannis urmează să se vaccineze public, în cursul acestei zile.

Din categoria celor cu grad ridicat de risc fac parte adulţii cu vârsta peste 65 de ani, precum şi persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcţie de indicaţiile vaccinurilor utilizate.

Conform Comitetului naţional pentru coordonarea activităţilor privind vaccinarea anti-COVID, în conformitate cu dovezile ştiinţifice actuale, în categoria „boli cronice” se încadrează oricare dintre următoarele afecţiuni:

* diabet zaharat
* obezitate
* alte boli metabolice, inclusiv congenitale
* afecţiuni cardiovasculare
* afecţiuni renale
* afecţiuni oncologice
* afecţiuni pulmonare
* afecţiuni neurologice, inclusiv sindromul Down
* afecţiuni hepatice moderate/severe
* afecţiuni autoimune
* imunodepresii severe: pacienţi transplantaţi, cu consult medical prealabil, pacienţi care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienţi infectaţi cu HIV/SIDA.

Tot în această etapă vor fi imunizaţi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale:

* personal cheie pentru funcţionarea instituţiilor statului (Administraţia Prezidenţială, Parlament, Guvern, ministere şi instituţii subordonate acestora);
* personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti;
* personalul din sectorul economic vital: procesare, distribuţie şi comercializare a alimentelor de bază (panificaţie, lactate, carne, fructe şi legume); uzine de apă, epurare, transport şi distribuţie apă; centrale electrice, producţie, transport şi distribuţie curent electric; unităţi de producţie, transport şi distribuţie gaze; unităţi de producţie, transport şi distribuţie combustibili lichizi şi solizi; unităţi de producţie, transport şi distribuţie medicamente şi materiale sanitare; transport de persoane şi mărfuri; noduri feroviare, aeroporturi civile şi militare, porturi esenţiale; comunicaţii (Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Radio şi Televiziune naţionale); personalul din unităţile de învăţământ şi creşe; personalul poştal şi din servicii de curierat; personalul cultelor religioase; personalul din mass-media care desfăşoară activităţi cu risc crescut de expunere la infecţia cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unităţi medicale); personalul din domeniul salubrităţii şi deşeurilor.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22