Klaus Iohannis salută condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov de către Parlamentul European

Laurentiu Gheorghe | 19.09.2019

Președintele Klaus Iohannis a salutat rezoluția Parlamentului European de condamnare a Pactului Ribbentrop-Molotov dintre URSS și Germania Nazistă, parafat la 23 august 1939.

Pe aceeași temă

„Președinte României, Klaus Iohannis, salută Rezoluția referitoare la comemorarea a 80 de ani de la izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial și importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europei, adoptată de Parlamentul European, prin care Uniunea Europeană condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939 de Uniunea Sovietică și Germania nazistă. Președintele României consideră că rezoluția este un pas înainte în demersurile de sancționare a regimurilor totalitare, responsabile de distrugerea unui număr impresionant de vieți omenești și de încălcarea gravă a drepturilor și libertăților fundamentale”, a transmis Administrația Prezidențială.

Iohannis apreciază că „educarea tinerei generații în spiritul respectului față de principiile democratice și demnitatea umană, prin includerea în programele educaționale a istoriei regimurilor totalitare, reprezintă o nevoie stringentă a societății de astăzi”, arată sursa citată.

Șeful statului reiterează că ”onorarea victimelor regimurilor totalitare, apărarea democrației și a statului de drept, respectarea drepturilor omului, promovarea valorilor și principiilor europene, asumarea corectă a trecutului traumatic, precum și o acțiune susținută în direcția combaterii extremismului, revizionismului, iliberalismului și tuturor manifestărilor care au scopul de a fragiliza democrația și de a ataca pacea socială reprezintă obiectivele prioritare ale României”, conform sursei menționate.

Parlamentul European a votat, joi, adoptarea unei rezoluții prin care UE condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov încheiat între Uniunea Sovietică și Germania nazistă, semnat la 23 august 1939.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22