Kovesi, citată pe 7 martie de secția specială de anchetare a magistraților

Redactia | 28.02.2019

Laura Codruţa Kovesi a fost citată din nou pentru săptămâna viitoare la Secţia specială de anchetare a magistraţilor pentru audieri în dosarul penal deschis în urma unui denunţ făcut de Sebastian Ghiță.

SHARE 0

Pe aceeași temă

”Am aflat prin intermediul presei că voi fi citată pentru audiere la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. După ce a apărut ştirea în presă, am primit şi o citaţie scrisă, pentru a mă prezenta în data de 7 martie 2019 la această secţie pentru audiere”, a declarat Kovesi pentru G4Media.ro, conform News.ro.

Exact în ziua de 7 martie, în cadrul conferinţei preşedinţilor din Parlamentul European – liderii grupurilor politice şi preşedintele forului – se vor decide următorii paşi de urmat în privinţa numirii procurorului-şef european înainte de demararea negocierilor cu Consiliul Uniunii.

Fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Laura Codruţa Kovesi a fost audiată pe 15 februarie la Secţia de investigare a magistraţilor din cadrul Parchetului General într-un dosar în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.

Dosarul a fost deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie.

Ghiţă susţine că, în anul 2011, Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară cu un avion a fostului director al FNI Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.

Poliţia Română a transmis, în decembrie 2018, că a achitat unei firme de transport aerian peste 234.000 de lei pentru aducerea în ţară din Indonezia a fostului director al FNI.

Laura Codruţa Kovesi a obţinut miercuri 26 voturi miercuri în comisia pentru libertăţi civile şi justiţie (LIBE) a Parlamentului European, clasându-se pe locul întâi pentru ocuparea poziţiei de procuror-şef al Parchetului European. Pe locul doi s-a clasat Francois Bohnert (Franţa) cu 22 voturi, iar pe trei Andres Ritter (Germania), care a obţinut un singur vot. Un vot a fost nul.

Kovesi a câştigat marţi seară şi votul din comisia pentru control bugetar (CONT) a Parlamentului European, primind 12 voturi, în vreme ce Francois Bohnert (Franţa) a obţinut 11 voturi, iar Andres Ritter (Germania) a obţinut un singur vot.

Procurorul-şef european, care va conduce Biroul Procurorului Public European (EPPO), va fi numit de comun acord de către Parlamentul European şi Consiliu.

Comentarii 0

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22