Pe aceeași temă
Procurorul general, Laura Codruta Kovesi, a prelungit pina la sfirsitul anului mandatul lui Daniel Morar, seful DNA, relateaza NewsIn, citind surse oficiale. Intr-un interviu acordat Revistei 22, Laura Kovesi, a declarat ca va prelungi cu inca 180 de zile mandatul lui Daniel Morar, in situatia in care ministrul Justitiei nu va veni cu o alta propunere.
Mandatul lui Daniel Morar expira luni, motiv pentru care procurorul general l-a prelungit pina la finele anului, au declarat surse oficiale din Parchetul general, citate de NewsIn. Urmatoarea delegare va fi luata in calcul incepind cu anul viitor.
De altfel, Laura Codruta Kovesi a declarat intr-un interviu acordat Revistei 22 ca in situatia in care ministrul Justitiei nu va veni cu o alta propunere, va prelungi mandatul lui Morar. "Deocamdata, procurorii-sefi mai au posibilitatea de a fi delegati inca 90 de zile in acest an si, daca ministrul Justitiei nu va face o alta propunere pentru ocuparea acestor functii de conducere, cu siguranta ei vor fi delegati in continuare. Mai au si anul viitor dreptul la o delegare de 180 de zile", a spus Kovesi.
In data de 11 august, mandatul lui Daniel Morar a fost prelungit pentru 90 de zile, pina la finalizarea procedurii de numire a unui nou sef la DNA.
Reamintim, ca propunerea de numire a Monicai Stefanescu in functia de sef al DNA, se afla inca la presedintie, dupa ce ce Consiliul Suprerior al Magistraturii a respins-o in 4 septembrie cu majoritate de voturi.
Desi presedintele Traian Basescu a afirmat public, la vremea respectiva, ca sustine actuala conducere a DNA, si desi Comisia Europeana a dat de inteles ca schimbarea lui Daniel Morar nu ar fi oportuna in contextul in care DNA este apreciat pentru eforturile sale in lupta anticoruptie, ministrul Justitiei, Catalin Predoiu a nominalizat-o pe Monica Serbanescu.