Kovesi: Nu am sa cedez la presiuni politice, indiferent cine va fi ministrul Justitiei

Fara Autor | 25.04.2012

Pe aceeași temă

 

Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, marţi seara, în cadrul unei emisiuni la B1 TV, că nu are de gând să demisioneze dacă se vor face presiuni politice asupra ei în timpul campaniei electorale, însă le va face publice, dacă aceste presiuni vor exista.
 
"De la învestirea în această funcţie, eu am spus că, dacă se vor face presiuni din partea oamenilor politici sau presiuni de altă natură, le voi face publice. Acum, nu ştiu ce presiuni s-ar putea face asupra mea ca să demisionez. Eu nu am de gând să demisionez. Nu cred că am să cedez la astfel de presiuni, indiferent cine va fi ministrul Justiţiei", a afirmat Kovesi, citata de Agerpres.
 
Intrebata dacă activitatea procurorilor ar putea fi influenţată de "tulburările" din campania electorală din acest an sau de instalarea unui nou ministru al Justiţiei, fiind citat în acest sens Dan Şova, Kovesi a spus că procurorii pot fi afectaţi doar din perspectiva instrumentelor legislative pe care le au la îndemână. 
 
"Afectează doar dintr-o singură perspectivă, în primul rând din perspectiva instrumentelor legislative pe care procurorii le au la îndemână, pentru că niciun ministru al Justiţiei nu poate să intervină direct în activitatea pe care o desfăşoară procurorii, însă pot fi aduse modificări anumitor legi, care să îţi afecteze statutul, modul de organizare. Au fost foarte multe campanii electorale din 2006 până în prezent şi Ministerul Public şi-a văzut de dosare, şi-a văzut de ceea ce avea de făcut. În afară de modificări legislative, eu nu cred că o eventuală schimbare a ministrului Justiţiei poate afecta în vreun fel statutul. Singura noastră tangenţă cu campania electorală este dacă se comit fapte de natură penală", a raspuns Kovesi. 
 
Intrebata daca între şefii DNA şi DIICOT ar exista un conflict în instrumentarea dosarului în care este implicat deputatul Mihail Boldea, procurorul general a dezmintit informatiile. 
 
"Zvonuri o să apară tot timpul, mai ales pe final de mandat. Nu este nicio ceartă între şefii celor două instituţii", a susţinut Kovesi. Ea a explicat că au fost înregistrate dosare pe numele lui Mihail Boldea şi la DNA, şi la DIICOT, fiind derulate anchete paralele. 
 
"Colegii de la DIICOT au cerut acel aviz de la Parlament şi, în momentul în care Boldea s-a întors în ţară, s-a început ancheta fiind în arest iar cei de la DNA au dorit să îl audieze în dosarul lor. Sunt foarte multe situaţii când o persoană are dosar şi la DNA, şi la DIICOT", a precizat Kovesi. 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22