Pe aceeași temă
Monica Macovei, fost ministru al Justiției și europarlamentar, consideră că dacă Tudorel Toader nu susține o candidatură din România, ca a Laurei Codruța Kovesi pentru postul de șef al Parchetului European, atunci ministrul Justiției trădează interesele naționale.
"Laura Codruta Kovesi a fost selectata pentru funcția de procuror european pe criterii strict profesionale, alături de alte două persoane. În timp ce Toader o dadea afara, ca sa multumeasca grupul infractional organizat aflat la putere, iata ca dna Kovesi a fost cea mai buna si a ajuns in varful piramidei pentru functia de procuror european sef, dupa mai multe evaluari obiective.
Acum Toader sa-si dea demisia si sa stea toata viata cu capul plecat.
Daca Toader nu va sustine candidatura unui procuror roman, care a dovedit ca este bine pregatit, pentru conducerea EPPO, atunci tradeaza interesele tarii. Eu votez pentru dna Kovesi", a scris luni seara pe Facebook Monica Macovei
Uniunea Salvati Romania va transmite, la rândul ei, europarlamentarilor si grupurilor din Parlamentul European o scrisoare de sustinere a candidaturii Laurei Codruta Kovesi pentru postul de procuror european.
Intr-un comunicat de presa, USR sustine ca "selectia Laurei Codruta Kovesi pe primul loc pe lista scurta de trei nume pentru postul de procuror european care va ajunge la vot in Parlamentul European este o noua dovada ca revocarea ei din fruntea DNA a fost o comanda politica din partea unor infractori, fara nicio baza juridica".
"Acum sa vedem patriotismul PSD. Avem sansa de a avea o romanca procuror european. Codruta Kovesi. O va sabota Guvernul?", scrie pe Facebook Cristian Ghinea, cel care va ocupa locul doi pe lista PLUS-USR la europearlamentare, după Dacian Cioloș.
USR subliniaza motivele pentru care Kovesi merita sa devina sefa Parchetului European:
"A fost cel mai eficient procuror sef al DNA, judecand dupa rezultatele institutiei si dupa distinctiile primite in ultimii cinci ani. DNA a devenit o institutie model in lupta anti-coruptie nu doar in Romania, dar si in toata Europa. Increderea publicului in DNA a crescut proportional cu rezultatele si a scazut dupa revocarea din functia de procuror sef a Laurei Codruta Kovesi".
Pe de alta parte, USR considera ca ministrul Toader si coalitia PSD-ALDE "au fortat revocarea Laurei Codruta Kovesi, fara avizul CSM, pe baza unui raport incropit din titluri de presa, fara nicio consistenta juridica".
"De altfel, Laura Coduta Kovesi a facut o plangere la Curtea Europeana a Drepturilor Omului cu privire la revocare, iar miza procesului este foarte importanta, astfel incat pe viitor niciun alt procuror sa nu mai fie supus unui astfel de abuz", aminteste USR.
Partidul cere Guvernului Romaniei "sa dea dovada de patriotism asa cum clameaza si sa sustina o romanca pentru o pozitie atat de importanta la nivel european".
"Amintim ca tara noastra a fost vizata de 11 investigatii din partea Biroului European Anti-Frauda (OLAF), cele mai multe din intreaga UE. Iar dosarul Tel Drum, in care Liviu Dragnea este urmarit penal, este dat drept exemplu ilustrativ pentru fraudele cu bani europeni", adauga USR, care isi incheie mesajul cu un indemn:
"Go Kovesi! Coruptia din Romania va fi invinsa de la nivel european!"
Fostul președinte Traian Băsescu spune că Tudorel Toader se pregătește să facă o prostie încercând să blocheze numirea lui Kovesi ca procuror-șef al Parchetului European. Cu toate acestea, Băsescu nu o susține pe fostul șef al DNA, despre care spune că la Bruxelles nu va mai putea face spectacol.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus, referitor la selectarea pe primul loc a Codruţei Kovesi pentru poziţia de procuror-şef european, că îi va informa pe miniştrii de justiţie din UE despre „abuzurile” comise de fosta şefă DNA. Traian Băsescu a declarat că acest demers este „o prostie.”
”Tudorel Toader se pregăteşte să facă o prostie. Eu am văzut această reacţie la Polonia, când actuala majoritate a fost împotriva numirii lui Donald Tusk la şefia Consiliului. A fost o atmosferă foarte urâtă. Eu zic că lucrurile trebuie lăsate aşa cum va stabili comisia de evaluare.
Ştiţi care ar putea fi marele nostru câştig? Ca doamna Kovesi să lucreze cu nişte procurori, nu ca la noi. O să i se zică, aici nu merge cu falsuri, cu declaraţii contrafăcute. Ar fi un câştig uriaş pentru România.
Să nu credeţi că la Bruxelles nu se ştie tot despre cei 3 candidaţi! Nu cred că o scrisoare a ministrului Justiţiei e de natură să atingă obiectivul pe care Tudorel Toader îl are. Sigur ştiu şi cum a fost numită şi cum a fost destituită. Ştiu şi ce a făcut de la numire până la revocare.
Din această poziţie, Kovesi nu va mai putea face spectacol, pentru că se va vedea la CEDO. Dacă va fi Kovesi numită, nu ştiu dacă se va lega de România, prima dată, dar dacă va fi un neamţ, sigur se ia de România.”, a declarat Traian Băsescu la TVR.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a reacţionat dur la selectarea pe primul loc a Codruţei Kovesi pentru poziţia de procuror-şef european, el spunând că îi va informa pe miniştrii de justiţie din UE despre „abuzurile” comise de fosta şefă DNA.
"Cred că membrii Comisiei de selecţie nu cunosc abuzurile comise de către Laura Codruţa Kovesi în detrimentul cetăţenilor, în detrimentul statului de drept. În Franţa sau în Germania, un procuror nu ar putea să comită atâtea abuzuri, pentru că ar fi eliberat din sistemul judiciar. Chiar dacă în zilele de joi şi vineri vom avea un Consiliu informal JAI, la care vor participa majoritatea miniştrilor de justiţie din statele membre ale UE, mâine dimineaţă voi trimite decizia CCR privind demiterea din funcţie, fiecărui ministru de justiţie", a declarat Tudorel Toader pentru stiripesurse.ro.