Kovesi refuză pentru a doua oară Comisia parlamentară privind prezidențialele din 2009

Dora Vulcan | 19.06.2017

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a transmis, luni, o nouă adresă Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009, prin care informează că nu se va prezenta la audieri, deoarece "nu are cunoștință" despre aspectele aflate în cercetare.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

 "Având în vedere că nu am cunoștință despre aspecte de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității Comisiei, nu mă voi prezenta în data de 20 iunie 2017, ora 14,00, la ședința Comisiei de anchetă", a precizat Laura Codruța Kovesi, citată de Agerpres.

 

Adresa mai conține și o enumerare a obiectivelor comisiei.

 

"Referitor la adresa dumneavoastră cu nr. 4C-30/64/13.06.2017 privind invitația care mi-a fost adresată de a participa în data de 20 iunie 2017, la ora 14,00, la ședința Comisiei parlamentare de anchetă 'pentru lămurirea unor chestiuni de interes public pentru stabilirea concluziilor și propunerilor ce se impun, în limitele obiectivelor pentru care a fost constituită Comisia parlamentară de anchetă', vă comunic faptul că am luat la cunoștință de obiectivele comisiei, respectiv: verificarea dispozițiilor legale cu privire la organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale din anul 2009; determinarea implicării unor instituții și/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, în organizarea și desfășurarea procesului electoral sau în decizii politice ce excedează atribuțiilor stabilite prin lege pentru aceste instituții, în cadrul procesului electoral; verificarea posibilei existențe a unor mecanisme paralele de influențare și/sau de viciere a rezultatului votului, precum și determinarea instituțiilor și/sau persoanelor care au contribuit la realizarea acestora; determinarea practică a capacității de procesare în timp real a solicitanților care au votat în unele secții de vot, în special în afara granițelor", se mai arată în adresa transmisă de procurorul șef al DNA.

 

 

 

Background

 

 

  • Fifor, disperat: o ameninţă pe Kovesi cu urmărirea penală dacă nu vine la Comisia 2009

 

Mihai Fifor mai face o încercare pentru a o aduce pe şefa DNA la audieri. De astă dată, Fifor invocă o decizie a CSM care le-ar permite procurorilor să participe la audieri în condiţii excepţionale. Numai că alege pentru a o face o ameninţare: cu urmărirea penală şi acuzaţia de obstrucţionare a adevărului.

 

 

 

Presedintele Comisiei de ancheta privind alegerile din 2009, Mihai Fifor, i-a adresat o scrisoare procurorului sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, in care invoca o decizie a CSM din 2007 care le-ar permite procurorilor, "in mod exceptional", sa participe la audieri in Parlament, cerandu-i sa se prezinte pe 20 iunie la Comisie, transmite News.ro.

 

"Refuzul persoanelor invitate la comisia de ancheta de a furniza informatiile solicitate sau de a pune la dispozitia acesteia celelalte documente sau mijloace de proba detinute utile activitatii comisiei poate fi considerat ca obstructionare sau impiedicare a aflarii adevarului si poate constitui temei pentru sesizarea organelor de urmarire penala", se arata in scrisoarea obtinuta de News.ro.

 

Sunt contestate si deciziile CCR invocate de Kovesi potrivit carora nu ar putea veni la audieri, scrisoarea aratand ca prevederile din Regulament declarate neconstitutionale, prin care persoanele erau obligate sa participe, au fost modificate intre timp de Parlament.

 

"Cu privire la decizia nr. 317 din 13 aprilie 2006 si decizia nr. 45 din 17 mai 1994, prin care CCR a decis ca dispozitiile din regulamentele Senatului sau Camerei Deputatilor care prevad obligativitatea persoanelor citate de a se prezenta la comisia de ancheta sunt neconstitutionale, precizam ca prevederile declarate neconstitutionale nu mai sunt cuprinse in actualul text al Regulamentelor celor doua Camere ale Parlamentului", se arata in scrisoare.

 

Kovesi este invitata la Comisie miercurea viitoare, invocandu-se si o decizie a CSM care ar permite prezenta procurorilor la audieri.

 

"Avand in vedere cele mentionate anterior, precum si hotararea Plenului CSM din data de 24 mai 2007, potrivit careia - in mod exceptional, procurorii pot participa in calitate de invitati la comisiile parlamentare, atunci cand este necesara lamurirea unor aspecte de natura tehnica sau pentru clarificarea unor informatii de interes public, sunteti invitata la sedinta Comisiei din data de 20.06.2017", se mai arata in scrisoare. 

 

Procurorul-sef DNA, Laura Codruta Kovesi, a anuntat comisia parlamentara de ancheta privind alegerile prezidentiale din 2009 ca nu va veni la audiere, invocand o hotarare a CSM care interzice obligarea procurorilor de a se prezenta la comisiile parlamentare, precum si o decizie a Curtii Constitutionale din 1994, conform careia dispozitiile din regulementele Parlamentului care obliga persoane de a se prezenta la comisiile de ancheta sunt neconstitutionale.

 

 

Context:

 

 

 

  • Kovesi refuza Comisia 2009: e neconstituţional ca procurorii să dea socoteală Parlamentului

 

După ce parlamentarii care anchetează alegerile prezidențiale din 2009 au invitat-o, miercurea viitoare, la audieri, Laura Codruța Kovesi, procurorul-șef al DNA, i-a transmis președintelui comisiei de anchetă o scrisoare prin care își justifică refuzul de a venit în Parlament.

 

 

 „La data de 24 mai 2007, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât că «procurorii nu pot fi citați și obligați să se prezinte în calitate de martori în fața comisiilor parlamentare, deoarece, conform normelor constituționale, fac parte din autoritatea judecătorească»”, scrie procurorul-șef al DNA în scrisoarea adresată lui Mihai Fifor.

 

În document, Laura Codruța Kovesi invocă și două decizii ale Curții Constituționale (nr. 317/2006 și nr. 45/1994), potrivit cărora dispozițiile din regulamentele interne ale Senatului sau Camerei Deputaților care prevăd obligativitatea persoanelor citate de a se prezenta la comisia de anchetă sunt neconstituționale.

 

„Față de aceste aspecte, vă comunic faptul că nu mă voi prezenta în data de 14 iunie 2017 la ședința Comisiei de anchetă”, își încheie Kovesi scrisoarea către parlamentarii din Comisia de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009.

 

Comisia condusă de Mihai Fifor (PSD) a invitat-o la audieri, miercurea viitoare, pe Laura Codruța Kovesi, în aceeași zi cu ex-premierul Emil Boc.

 

În invitația la audieri, aleșii i-au transmis procurorului-șef al DNA că există metode la care Comisia poate apela „în cazul refuzului nemotivat”.

 

„În cazul refuzului nemotivat de a răspunde solicitărilor, Comisia poate propune sesizarea conducătorului autorității sau instituției în care își desfășoară activitatea persoana citată, în vederea aplicării în mod corespunzător a prevederilor regulamentelor de organizare și funcționare a instituției respective sau poate propune sesizarea organelor de urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 267 din Legea nr. 286/2000 privind Codul penal”, se arată în documentul transmis lui Kovesi de Comisia de anchetă.

 

 

Articolul invocat se referă la omisiunea sesizării: „functionarul public care, luând cunoștință de săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă”.

 

 

 

(foto Radu Tuță, Agerpres)

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22