Kovesi sesizează CSM în legătură cu afirmațiile lui Toader, care ar putea afecta Justiţia

E.b. | 26.09.2017

Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să analizeze dacă afirmațiile ministrului Justiției, Tudorel Toader, referitoare la dosarul "Belina" sunt de natură să afecteze independența sistemului judiciar.

Pe aceeași temă

 

DNA considera ministrul a indus în opinia publică ideea că activitatea procurorilor nu se desfăşoară în limitele cadrului legal. DNA reaminteste Decizia penală nr. 13 din 24 ianuarie 2014 a completului de 5 judecători, prin care s-a stabilit că fapta ministrului care promovează o hotărâre de guvern având ca obiect trecerea în mod nelegal a unui bun imobil din domeniul public al statului într-o altă formă de proprietate publică, producând un avantaj patrimonial unei societăți comerciale, constituie infracțiunea de abuz în serviciu.

 

Totodata, DNA sustine ca decizia Curții Constituționale a României nr. 68 din 27 februarie 2017 este aplicabilă unor acte normative de nivelul legilor și ordonanțelor de urgență și nu actelor administrative emise prin hotărâri de guvern

 

In replica ministrul Tudorel Toader a declarat pentru stiripesurse.ro ca ”Sunt de notorietate distincțiile dintre contenciosul constituțional și contenciosul administrativ!”.

 

 

 
COMUNICATUL DNA

26 septembrie 2017
Nr. 908/VIII/3


În cursul zilei de 26 septembrie 2017, ministrul Justiției Tudorel Toader a făcut o serie de considerații de natură juridică, în contextul unor întrebări ale reprezentanților mass media despre o cauză aflată în lucru la procurorii D.N.A., cunoscută drept “dosarul Belina, se arată într-un comunicat al DNA 

 

Astfel, ministrul Justiției a afirmat, între altele, că legalitatea unei hotărâri de guvern nu o verifică procurorii, ci judecătorii de contencios administrativ. Ca urmare, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să facă următoarele precizări:

 

1.Declarațiile domnului Tudorel Toader, ministrul Justiției, cu privire la o anchetă penală a D.N.A. în curs, ce are ca obiect cercetarea unor fapte penale, reprezintă o formă de imixtiune în activitatea procurorilor. Sub acest aspect, procurorul șef al D.N.A. a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (C.S.M.) să analizeze dacă aceste afirmații sunt de natură să afecteze independența sistemului judiciar, întrucât prin declarațiile din data de 26 septembrie 2017, domnul ministru al Justiției a indus ideea în opinia publică că activitatea procurorilor nu se desfășoară în limitele cadrului legal.
În susținerea cererii adresate C.S.M. se mai arată: “apreciem că exprimarea publică a unui punct de vedere trebuie, în mod obligatoriu, să respecte principiul responsabilității, deontologia profesională și buna credință. Acreditarea ideii că procurorii D.N.A. nu investighează fapte ce reprezintă încălcării ale legii penale sunt de natură să afecteze încrederea opiniei publice în activitatea desfășurată de D.N.A. Preluarea afirmațiilor și de către alte publicații a contribuit la amplificarea acestor consecințe, cu afectarea independenței întregului sistem judiciar și manipularea opiniei publice
".

 

2. Cu privire la problema de drept invocată în declarațiile ministrului Justiției, precizăm că aceasta a fost tranșată în mod definitiv de către Înalta Curte de Casație Și Justiție prin Decizia penală nr. 13 din 24 ianuarie 2014 a completului de 5 judecători, prin care s-a stabilit că fapta ministrului care promovează o hotărâre de guvern având ca obiect trecerea în mod nelegal a unui bun imobil din domeniul public al statului într-o altă formă de proprietate publică, producând un avantaj patrimonial unei societăți comerciale, constituie infracțiunea de abuz în serviciu.

 

3. În ceea ce privește decizia Curții Constituționale a României nr. 68 din 27 februarie 2017, precizăm că aceasta este aplicabilă unor acte normative de nivelul legilor și ordonanțelor de urgență și nu actelor administrative emise prin hotărâri de guvern, arată DNA.

 

 

Toader vs Kovesi

 

 

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a declarat marţi că legalitatea unei hotârâri de guvern este verificată de judecătorul specializat în contencios administrativ, nu procurorul. Precizarea sa vine după ce procurorul- şef al DNA Laura Codruţa Kovesi a afirmat, referindu-se la Hotărârea de Guvern din cazul Belina, că DNA nu urmăreşte astfel de acte normative, dar când apar informaţii că ceva e în neregulă, se sesizează din oficiiu.

 

"Hotărârile de Guvern sunt acte normative infralegale, sub lege, în ierarhia actelor normative. Hotărârile de Guvern pot crea suspiciuni privind legalitatea. În această ipoteză, verificarea legalităţii actelor narmative infralegale se realizează de către instanţa de contencios administrativ. (...) Prin urmare, în opinia mea, legalitatea unei Hotărâri de Guven nu o verifică procurorul, ci judecătorul specializat în contencios administrativ", a precizat ministrul, răspunzând unei întrebări.

 

Toader a explicat că actele normative infraconstituţionale - cele cu putere de lege - se veritică sub aspectul constituţionalităţii de către CCR, iar cele care sunt sub lege, se verific de către instanţa de contencios administrativ, de către judecătorul specializat.

 

Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, a declarat luni, la  Europa FM, referindu-se la dosarul "Belina", că nu este o noutate pentru DNA să ancheteze miniştri, precizând că dosarul nu este din 2014, ci din mai 2017, aflându-se într-o etapă intermediară.

 

„DNA îşi face treaba. Dosarul e într-o etapă intermediară. Persoanele cercetate în dosar au dreptul să aducă probe în favoarea lor. În ultimii ani am tot anchetat miniştri. Pentru noi nu e o noutate. Am tot anchetat miniştri. Însă, s-a creat o confuzie: dosarul nu e din 2014. Ci în luna mai 2017. În 4-5 luni, am făcut primele acte şi cercetări", a declarat Kovesi.

 

Şefa DNA a spus că în presă au mai apărut informaţii pe acest subiect, "dar nu înseamnă neapărat că ce scrie în presă e şi adevărat".

 

"Dar noi putem să verificăm", a adăugat Kovesi.

 

În ceea ce priveşte hotărârea de Guvern din cazul Belina, procurorul-şef al DNA a declarat: "Noi nu urmărim Hotărârile de Guvern. Dar când apar informaţii că e ceva în neregulă cu o hotărâre de Guvern, noi ne sesizăm din oficiu”.
 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22