Pe aceeași temă
Florin Buhuceanu, președintele ACCEPT, a spus într-o conferință de presă că 2018 este un an deosebit de important pentru comunitatea celor cu altă orientare sexuală din România.
"Suntem în anul în care sunt un număr de decizii importante pentru comunitatea LGBTI din România. Mă refer la decizia istorică şi emoţionantă pentru cei din comunitatea noastră, a Curţii Europene de Justiţie, care vorbeşte pentru prima dată în termeni expliciţi, clari, răspicaţi, despre familie formată din persoane de acelaşi sex, termenul Curţii fiind unul apăsat - 'familie normală'. Vorbim în acelaşi timp de al treilea an în care discutăm despre un referendum constituţional care vrea să modifice termenul familiei în textul constituţional. Vă amintesc că în acest moment termenul este exact cel pe care îl foloseşte Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg, respectiv termen de soţ, genul neutru, şi nu în ultimul rând suntem în anul în care avem un nou proiect de lege care urmează să fie depus pe tema parteneriatului civil", a declarat Buhuceanu.Marșul are legătură și cu ziua internațională a persoanelor homosexuale, lesbiene, bisexuale transgender și intersex, care se sărbătorește în data de 17 mai în întreaga lume, cunoscută ca Ziua Internațională împotriva Homofobiei și Trahnsfobiei (IDAHOT).Manifestarea de la București va fi sprijinită și de unii dintre ambasadorii acreditați în România, printre care cel al Marii Britanii și cel al Germaniei, care se vor alătura participanților, a mai spus Buhuceanu.
"Astăzi avem cu toţii ocazia să ne amintim că persoanele LGBTI trăiesc alături de noi în societate, chiar dacă de cele mai multe ori sunt invizibile. Persoanele LGBTI fac parte din familia noastră, din cercul nostru de prieteni, din vecinii de pe scara blocului sau ne sunt colegi de serviciu. Ura şi discriminarea faţă de persoane LGBTI au consecinţe grave în România: polarizarea societăţii pe tema dreptului la viaţă privată şi de familie pentru cupluri de acelaşi sex, negarea unor drepturi fundamentale pentru acestea, dese incidente de bullying şcolar împotriva tinerilor LGBTI la liceu sau în facultate, dar şi violenţă psihică şi fizică împotriva membrilor comunităţii", se arată în comunicatul Asociației ACCEPT, transmis presei.
Pentru a marca IDAHOT, 24 de europarlamentari au transmis partidelor politice din România un mesaj de susţinere a dreptului persoanelor LGBTI la viaţă privată şi de familie prin legiferarea parteneriatului civil.
Așa cum ne-am obișnuit de anii trecuți, tot sâmbătă, Partidul Noua Dreaptă va organiza în București, Marșul Normalității.
Acesta va avea punct de adunare şi plecare în marş bulevardul Lascăr Catargiu, urmând traseul Piaţa Romană - bulevardul Magheru - bulevardul Nicolae Bălcescu - Piaţa Universităţii - bulevardul I.C. Brătianu - strada Halelor - Splaiul Independenţei - Dealul Patriarhiei.
Numărul estimat de participanţi este de circa 300 persoane.