Pe aceeași temă
Inițiativa, care marchează 30 de ani de la Revoluția din România, aparține PPE, din care fac parte și liberalii români, și a fost anunțată de eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan, vicepreședinte al grupului PPE din Parlamentul European.
''Conferinţa preşedinţilor de grupuri parlamentare din Parlamentul European a aprobat în această seară cererea Grupului parlamentar al PPE prin care, săptămâna viitoare, plenul Parlamentului European va avea o dezbatere şi va adopta o rezoluţie privind comemorarea Revoluţiei Române din 1989'', scrie europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, vicepreședinte al PPE, pe pagina sa de Facebook.
''Este prima dată când Parlamentul European adoptă o poziţie oficială despre Revoluţia Română'', remarcă eurodeputatul PPE. ''La 30 de ani de la Revoluţie, oamenii au dreptul să afle adevărul'', spune europarlamentarul PNL.
Comentarii 1
emil - 12-12-2019
Intai sa documenteze cine sunt revolutionarii si teroristii, si apoi sa voteze. Romania a fost si ramane un stat terorist cata vreme institutiile de forta - Justitie, MAI, Securitate, Parlament, etc - acopera si legalizeaza asasinatele, distrugerile si persecutiile mafiei asupra populatiei.
Răspunde