Pe aceeași temă
Plenul CSM ia în discuţie, marti, alegerea vicepreşedintelui forului şi deciziile de revocare a judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Danileţ din funcţiile de membru al Consiliului. La indemnul Asociatiei Magistratilor din Romania (AMR), mai multe judecatorii din tara si-au suspendat sedintele in semn de protest fata de menţinerea în funcţiile de membri ai CSM a celor doi judecători.

Protestele magistratilor ar fi fost organizate din timp de Uniunea Nationala a Judecatorilor din România si de Asociatia Magistratilor din Romania ca presiune asupra membrilor CSM pentru a decide revocarea judecatorilor Cristi Danilet si Alina Ghica, spun unii judecatori chiar de la instantele care au demarat protestele, potrivit Romania libera.
Presedinta UNJR , Natalia Roman, ca şi preşedinta de onoare a AMR, Viorica Costiniu, sunt prietenele ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru, care doreste si ea revocarea celor doi judecători pentru a-i inlocui cu judecatori apropiati ei si astfel sa deţina controlul asupra CSM.
Pina la aceasta ora si-au suspendat sedintele de judecata, pentru o ora, judecatoriile din Suceava, Botosani, Buzau, Constanta, Olt si Rimnicu Vilcea, potrivit Mediafax.
UPDATE : Magistraţii din judeţul Suceava au suspendat şedinţele de judecată, marţi dimineaţă, timp de un sfert de oră, transmite Mediafax.
Potrivit judecătorului Alina Palancanu, Adunarea Generală a Judecătoriei Botoşani a decis, luni, suspendarea cu o oră a şedinţelor de judecată, astfel încât magistraţii de la Judecătorie vor intra în sală la ora 9.30.
"S-a decis suspendarea şedinţelor pentru o oră, în spirit de solidaritate cu Asociaţia Magistraţilor din România", a spus Palancanu.
UPDATE : Magistraţii Judecătoriei Buzău au suspendat şedinţele de judecată, marţi dimineaţă, pentru aproximativ o oră, în semn de protest faţă de menţinerea în funcţiile de membri ai CSM a judecătorilor Cristi Danileţ şi Alina Ghica, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit judecătorului Leontin Drăgulescu, magistraţii de la Judecătoria Buzău vor intra cu întâziere în sălile de judecată, în semn de protest faţă de decizia Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la solicitările de revocare din funcţiile de membri CSM a judecătorilor Dănileţ ţi Ghica.
"Ne alăturăm astfel colegilor din ţară pentru a avertiza CSM că e dator să şi îndeplinească atribuţiile, conform legii. În această dimineaţă, vom intra în şedinţe cu o întîrziere de o jumătate de oră, o oră, şi ne alăturăm astfel colegilor din ţară. Sunt două şedinţe de judecată, una penală şi una civilă, astfel că nu va fi multă lume afectată de protestul nostru", a declarat Drăgulescu.
UPDATE : Şi magistraţii din Constanţa şi Olt protestează faţă de tergiversarea solicitărilor de revocare a judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Danileţ din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
UPDATE : Magistraţii de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea au suspendat şedinţele de judecată până la ora 10.00, ca urmare a "pasivităţii" manifestate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la solicitările de revocare din funcţia de membru al CSM a judecătorilor Cristi Danileţ şi Alina Ghica, potrivit Mediafax.
"S-a considerat că pasivitatea manifestată de plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la solicitările de revocare din funcţia de membru al Consiliului a domnului judecător Cristi Vasilică Danileţ şi a doamnei judecător Alina Nicoleta Ghica nu poate fi justificată rezonabil în condiţiile în care lege prevede un termen de 15 zile în care Plenul trebuie să ia act de voinţa eprimată de judecători", se arată într-un comunicat de presă al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea remisă marţi agenţiei MEDIAFAX.
De asemenea, Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a dispus ca, după finalizarea şedinţei Plenului CSM care are loc marţi, să fie făcută o nouă analiză a situaţiei existente şi o nouă evaluare a atitudinii care "se impune a fi asumată".
AMR, virful de lance impotriva lui Danilet si Ghica
Asociaţia Magistraţilor din România a cerut, vineri, judecătorilor să-şi suspende şedinţele marţi, de la ora ora 8.30, când Plenul CSM discută revocarea judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Danileţ din Consiliu, dată fiind "atitudinea de neacceptat" a Consiliului de tergiversare a revocării celor doi.
Totodată, AMR a atras atenţia că în situaţia în care nu se va da eficienţă voinţei exprimate de judecătorii ce au înţeles să retragă mandatul de încredere pentru cei doi membri aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii, îşi rezervă dreptul de a formula de îndată plângere penală împotriva tuturor membrilor CSM, pentru abuz în serviciu.
Într-o scrisoare deschisă către judecători şi procurori, Asociaţia Magistraţilor din România arăta că "ia act cu îngrijorare de tergiversarea procedurii de revocare din funcţie a membrilor aleşi în Consiliul Superior al Magistraturii - Alina Ghica şi Cristi Vasilică Danileţ, ca urmare a sesizărilor adunărilor generale ale judecătorilor curţilor de apel şi judecătoriilor".
"Nu înţelegem să fim părtaşi la prelungirea, de către Consiliul Superior al Magistraturii, a aplicării dispoziţiilor art. 55 alin. 9 din Legea nr. 317/2004, prin diverse tertipuri, printre care şi sesizarea Comisiei nr. 2, sens în care am hotărât să ne exprimăm poziţia fermă în cadrul Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, neparticipând la activitatea în comisiile ce au doar un rol consultativ", preciza AMR.
În 15 februarie, Asociaţia Magistraţilor din România a dat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii, căruia îi cere pronunţarea de îndată a unei hotărâri de revocare din CSM a judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Danileţ, în condiţiile în care adunările generale ale judecătorilor au votat pentru îndepărtarea lor.
Şi Uniunea Naţională a Judecătorilor (UNJR) din România a acuzat Consiliul Superior al Magistraturii de încălcarea gravă a legii prin amânarea luării unei decizii privind revocarea din CSM a judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Danileţ, precizând că termenul de 15 zile prevăzut de lege este "imperativ" şi atrăgând, totodată, atenţia asupra votului membrilor Consiliului referitor la decizia de amânare.