Pe aceeași temă
Solicitarea este semnată de parlamentarii PNL, USR, PMP și cei independenți afiliați partidului lui Victor Ponta, Pro România.
Demersul Opoziției se întemeiază pe o serie de acuzații de încălcare de către Liviu Dragnea a Constituției și a regulamentului Camerei Deputaților:
refuzul convocării sesiunii extraordinare, solicitată de PNL, USR și PMP pentru 20-24 august 2018;
încălcarea principiului constituțional al separației puterilor în stat, al independenței justiției și folosirea funcției în interes propriu;
declarații fără mandat, în numele Camerei Deputaților, împotriva SUA, UE și NATO;
blocarea abuzivă a inițiativelor parlamentare ale partidelor din Opoziție.
”Toate considerentele expuse mai sus relevă o încălcare gravă a Constituției României de către președintele Camerei Deputaților, domnul Liviu Dragnea. Sancțiunea aplicabilă pentru încălcarea gravă a Constituției este revocarea din funcție, pe motive de natură juridică în temeiul art. 64 alin (2) din Constituția României. Potrivit jurisprudenței constituționale revocarea din funcție a președintelui Camerei Deputaților se poate realiza în două situații: ca urmare a pierderii sprijinului politic din partea grupului parlamentar care l-a propus sau, a doua situație, pe motiv de natură juridică dacă se constată încălcarea gravă a Constituției (…) Suntem în prezența situației de revocare din funcție pentru motive de natură juridică”, arată liberalii în solicitarea de revocare a lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților, publicată de G4Media.ro.
PNL subliniază că revocarea din funcție pentru motive de natură juridică se face cu votul a jumătate plus unu dintre deputații prezenți.
Raluca Turcan a anunțat luni că, din cauza solicitării de revocare din funcție, Liviu Dragnea nu va mai putea conduce nicio şedinţă a Camerei Deputaţilor şi nicio şedinţă a Biroului permanent.
„Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, recidivează. Astăzi s-a aflat din nou în afara Regulamentului, în afara legii. Mai exact, a încălcat articolul 27, alineatul 4, prin faptul că a propus spre respingere o solicitare a PNL de includere pe ordinea de zi a propunerii de revocare a preşedintelui Camerei. Regulamentul spune foarte limpede, niciunul dintre membrii Biroului permanent nu poate prezida şedinţa prin care se solicită revocarea din funcţia pe care o deţine. Astăzi nu doar că Liviu Dragnea s-a aflat într-un grav conflict de interese, pe care, de altfel, prin legea penală îl dezincriminează şi îl striveşte ori de câte ori are ocazia, însă începând cu ziua de astăzi Liviu Dragnea nu va mai putea conduce nicio şedinţă a Camerei Deputaţilor şi nicio şedinţă de conducere a Biroului permanent, întrucât solicitarea PNL de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor se va afla în fiecare zi de şedinţă a Camerei pe ordinea de zi. Cu alte cuvinte, începând de astăzi, 12 noiembrie, Liviu Dragnea este demis de facto din fruntea Camerei Deputaţilor, întrucât nu ar mai putea să ocupe această funcţie pentru că solicitarea de revocare a lui din funcţie se va afla de fiecare dată pe ordinea de zi”, a spus Turcan la Palatul Parlamentului.
Ea a adăugat că, în paralel cu demersul de revocare a lui Dragnea pe motive juridice, deputaţii liberali au iniţiat și un proiect de modificare a Regulamentului prin care revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor se poate face şi la propunerea unei treimi din numărul deputaţilor, dar proiectul nu a fost încă dezbătut în Comisia pentru regulament.
„Această propunere se bazează pe două decizii ale Curţii Constituţionale care admit faptul că preşedintele Camerei Deputaţilor sau al Senatului poate fi revocat şi la propunerea altor grupuri (în afara celui care l-a propus în funcţie-n.r.) atâta timp cât încalcă Constituţia. (…) Noi am propus să se dezbată în Camera Deputaţilor hotărârea care include motivele de încălcare a Constituţiei şi în acelaşi timp solicităm Comisiei de disciplină ca preşedintele Liviu Dragnea să nu mai poată conduce nicio şedinţă de plen sau de Birou permanent, întrucât această solicitare de revocare a sa din funcţie se va afla tot timpul pe ordinea de zi şi în baza articolului 27 o persoană căreia i se cere revocarea nu poate să conducă şedinţa”, a afirmat Turcan.