Pe aceeași temă
La ora 17:00 Liviu Dragnea și-a început discursul pe fondul scandărilor de afară „Ieși afară, javră ordinară!”
Principalele declarații ale liderului PSD:
Eu îmi aduc aminte de toți – cum le-ai spus Codrin? – marțafoii cum spuneau în campania electorală că tot ce propunem noi e imposibil. A venit apoi Iohannis și a spus că acest program e o magie financiară. S-a dovedit că la doi ani de guvernare PSD această țară a putut să-și crească averea adică PIB cu o treime.
I-am văzut că sunt foarte nervoși în frunte cu Iohannis și te întrebi de ce e omul ăla atât de nervos și, mă rog, slugile lui. Singura explicație e că nu vor ca România să o ducă mai bine. Numai dacă îți urăști propriul popor poți să fii nervos.
Am văzut că ne-a atacat pentru sistemul de sănătate. Să-i fie rușine. Uită cu cât cinism și câte spitale au închis ai lui, câte spitale am redeschis noi, câte investiții facem în spitale. Uită că noi acum avem contractat în fiecare spital județean cel puțin un RMN și un CT. Uită că am mărit salariile și nu mai pleacă medicii. Avem deja contractate o mie de incubatoare.
Uită ce a făcut Guvernul lui cu Cioloș împotriva agriculturii românești. Au stat 9 luni să nu dea subvențiile la agricultorii români. Au zis unii că avea legătură cu Franța și eu zic la fel. Când a fost Cioloș, Franța era prima la producția de porumb. Când am preluat noi guvernarea, România e pe primul loc la producția de porumb și de floarea-soarelui. O fi întâmplător?
Îți pui întrebarea serios: oamenii ăștia urmăresc interesele României sau nu? Eu cred că nu. În permanență violență, ură, venin. România a ajuns pe locul 3 la violența în școli. Până acolo se scurge acest venin.
Râdeau de noi când am vorbit de programul cu roșia. 90.000 de tone în plus au ajuns pa piața românească, asta înseamnă 90.000 de tone în minus care veneau în țară, fără niciun gust. Vom mări subvenția, vom extinde subvenția și pentru celelalte legume și pentru solarii.
95% din firmele românești au sub un milion de euro cifra de afaceri. Când am luat decizia să plătească doar o taxă – 1% pe cifra de afaceri -, foarte mulți ne-au criticat. Consecința e că oamenii de afaceri nu mai suportă atâta birocrație, controale.
Au apărut peste 600.000 de locuri de muncă noi.
Noi suntem pentru o Românie stabilă, sănătoasă, bogată, care să devină din ce în ce mai puternică.
Pot produce ei și aici afară un miliard de înjurături ca să acopere acest miliard de euro aduși pentru ieșeni? Niciodată! Oamenii simt că o duc mai bine
Ora 16:15 - Discursul Vioricăi Dăncilă, transmis pe Facebook de PSD
Ei (liberalii – n.r.) au tăiat pensiile, noi am mărit pensiile. Să facem o OUG pentru PNL și USR să le dăm gratuit lecitină că poate nu mai uită”, a spus Dăncilă.
Viorica Dăncilă i-a îndemnat pe cei prezenți să spună cu mândrie că sunt membri PSD și a susținut că PSD nu a luat niciodată măsuri împotriva oamenilor.
Să spuneți cu tărie, cu mândrie că sunteți români. Acum, oamenii de la PNL, de la USR și care vin să vă ceară votul nu sunt mândri că sunt români. S-au dus la Bruxelles să ceară sancțiuni pentru România”, a mai spus Dăncilă.
Am toată deschiderea să dau un premiu celor de la PNL, de la USR, de la PLUS, minus pentru defăimarea României. AU început la 1 ianuarie spunând în frunte cu președintele Iohannis că România nu e pregătită să preia președinția UE. După 3 luni s-a dovedit că avem performanță”, a continuat Dăncilă.
Premierul acuză opoziția că a votat o rezoluție împotriva României în PE și că dezinformează la Bruxelles.
ora 16.00: Cei mai mulți dintre susținătorii PSD au plecat, deși Conferința de alegeri a organizației județene, la care participă Dragnea și Dăncilă, încă nu s-a încheiat.