La patru luni de la dispariție, anchetatorii caută telefonul Luizei într-un lan de floarea soarelui

Dora Vulcan | 03.08.2019

Anchetatorii caută, sâmbătă, noi probe în cazul crimelor din Caracal într-un lan de floarea-soarelui pe marginea drumului care leagă Caracalul de Craiova.

Pe aceeași temă

Oamenii legii se folosesc de detectoare de metal și au luat la pas terenul de la marginea șoselei.

În lanul de floarea-soarelui este căutat telefonul Luizei, pe care Gheorghe Dincă ar fi declarat că l-a aruncat în acel loc.

La căutări participă și familia Luizei, din comuna doljeană Dioști. Unul dintre apropiații fetei dispărute în aprilie crede că este foarte târziu să se facă acest lucru.

„Caută telefonul fetei. Nici nu au ajuns până aici, eu vă garantez că nu a ajuns aici. Îl caută degeaba. După patru luni de zile caută telefonul fetei aici. De ce nu l-au căutat cu o săptămână – două după, după patru luni de zile ce să mai găsească?”, spune un apropiat al familiei Luizei, care participă la căutări, potrivit Mediafax.

Tot sâmbătă, anchetatorii au dus mai multe probe noi de la casa lui Gheorghe Dincă la Poliția Caracal.

Sâmbătă, anchetatorii au reluat cercetările în casa lui Gheorghe Dincă, cel care a recunosut că a ucis două adolescente, pe Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu. Cercetările s-au desfășurat în prezența lui Gheorghe Dincă, iar jandarmii au păzit casa acestuia pentru ca familia Luizei Melencu să nu intre. Oamenii le reproșează autorităților că nu discută deloc cu ei.

Alexandra Măceşanu, o fată de 15 ani din comuna Dobrosloveni, a dispărut, miercuri, 24 iulie, după ce a plecat spre municipiul Caracal cu o maşină „la ocazie”. Joi, 25 iulie, minora a sunat de trei ori la numărul de urgenţă 112, spunând că a fost sechestrată și violată de un bărbat, însă autorităţile nu au reuşit să identifice locul în care se afla.

Anchetatorii au început percheziţia domiciliară la locuinţa lui Gheorghe Dincă, un bărbat de 66 de ani, din Caracal, vineri dimineaţa, la circa 19 ore de la apelul fetei. Gheorghe Dincă a recunoscut în cadrul anchetei că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, dar şi pe o altă adolescentă dispărută anul acesta, Luiza Melencu, din comuna doljeană Dioşti.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22