Lansarea de proiecte precum cel privind AUTONOMIA TINUTULUI SECUIESC - O AGRESIUNE la principiile STATULUI DE DREPT - Consiliul Superior al Magistraturii

D.g. | 11.09.2014

Pe aceeași temă

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) atrage atenția că lansarea în spațiul public a unor teme precum autonomia ținutului secuiesc reprezintă un potențial de afectare a independenței și prestigiului justiției și o agresiune la principiile statului de drept, relateaza Agerpres.

"Lansarea, prin orice mijloc de comunicare în masă, de către vectori de imagine — indiferent dacă sunt analiști, jurnaliști, politicieni — în spațiul public a unor teme ce exced cadrului constituțional în materia înfăptuirii justiției în România reprezintă un potențial de afectare a independenței și prestigiului acesteia și o agresiune la principiile statului de drept", se arată într-o poziție a CSM făcută publică joi față de proiectul de autonomie a ținutului secuiesc.

În calitatea sa de garant al independenței justiției, având în vedere vehicularea și dezbaterea în mass-media a unui proiect privind "Statutul Special al Ținutului Secuiesc din România", Consiliul reamintește că la Art. 152 privind "Limitele revizuirii" (1) se prevede că "Dispozițiile prezentei Constituții privind caracterul național, independent, unitar și indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independența justiției, pluralismul politic și limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii".

CSM evidentiaza prevederile constitutionale care se refera la infaptuirea justitiei in Romania: "Justitia se infaptuieste in numele legii", este "unica, impartiala si egala pentru toti" iar "judecatorii sunt independenti si se supun numai legii".

Un alt argument invocat de magistratii din CSM se refera la statutul judecatorilor, care, potrivit Constitutiei, sunt numiti de presedinte si sunt inamovibili, in timp ce propunerile de numire, precum si promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor sunt de competenta CSM.

In continuare, Consiliul face referire si la prevederile din Legea fundamentala care privesc instantele, competentele acestora, controlul judecatoresc si faptul ca este interzisa infiintarea de instante extraordinare.

De asemenea, in privinta folosirii limbii materne in justitie, CSM arata ca procedura judiciara se desfasoara, conform Constitutiei, in limba romana, dar cetatenii apartinand minoritatilor au dreptul sa se exprime in limba materna in fata instantelor si pot folosi interpreti.

Alte trimiteri la Constitutie in pozitia fata de proiectul privind autonomia asa-zisului tinut secuiesc au in vedere rolul Ministerului Public si al CSM.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22