Laserul de la Măgurele, exclus din consorțiul ELI-ERIC. Cine este responsabil

Redactia | 06.05.2021

România a fost oficial exclusă din cel mai mare proiect de cercetare din Uniunea Europeană. Este vorba despre proiectul ELI-ERIC.

Pe aceeași temă

Astfel, laserul de la Măgurele este exclus din proiectul, care a fost inițiat de România, alături de Ungaria și Cehia.

"Comisia Europeană a luat mult așteptata decizie de a stabili ca proiectul Extreme Light Infrastructure (ELI) să devină un European Research Infrastructure Consortium (ERIC). Infrastructura ELI este formată din cele mai mari centre de cercetare din domeniul laserelor din lume. Țările gazdă, Cehia și Ungaria, au aplicat pentru asta în luna mai 2020. Decizia de a aproba aplicația vine după ani de negocieri", se arată în comunicatul de presă postat pe site-ul eli-laser.eu.

"Această decizie înseamnă că amplasamentul laboratorului poate funcționa în mod legal împreună, ca o singură organizație. Decizia vine într-un moment important, deoarece tranziția la operațiuni are loc deja, iar interesul oamenilor de știință este puternic", spune Allen Weeks, directorul general al ELI Delivery Consortium, citat în comunicat.

Potrivit edupedu.ro, decizia vine după ce, anul trecut, partenerii din Ungaria și Cehia au cerut alcătuirea acestui consorțiu fără laserul de la Măgurele și sistemul de fascicul gamma, cel mai mare si mai important pilon din cadrul întregului proiect.

Cunoscut sub numele de "Laserul de la Măgurele" proiectul românesc este constituit din două mari infrastructuri: două brațe laser și o sursă de raze gama. Doar această sursă valorează în jur de 66 de milioane de euro.

Corina Crețu avertiza în 2018, în calitate de comisar european, în privința întârzierilor în implementării fazei a doua a proiectului de la Măgurele. "În absența unui răspuns rapid al Guvernul României adresat Comisiei Europene, există riscul ca acest proiect să nu mai poată fi finalizat în actualul exercițiu bugetar (2014-2020), ceea ce va genera importante pierderi financiare și, totodată, va afecta credibilitatea întregii investiții", spunea ea.

ERIC Extreme Light Infrastructure este o entitate legală unică, formată pe baza legislației europene din domeniul infrastructurii de cercetare și este o organizație internațională ai cărei membri sunt țări care contribuie științific și financiar în cadrul consorțiului. Italia și Lituania sunt membri fondatori, lor alăturându-li-se astfel Republica Cehă și Ungaria, în timp ce Germania și Bulgaria vor fi membri observatori.

Noul format ELI ERIC are sarcina de a permite oamenilor de știință să acceseze laserele de ultimă generație. Accesul este deschis pentru oamenii de știință de oriunde, pe baza propunerilor evaluate de un grup independent. A fi membru înseamnă că oamenii de știință ai unei țări pot contribui la îmbunătățirea strategiei, pot participa la cercetări bazate pe misiuni și pot oferi acces studenților absolvenți și celor din domeniul cercetării.

Reprezentantul României în Adunarea Generală a ELI-ERIC, Sorin Costreie, consilier al premierului Cîțu, arată către Ministerul Cercetării condus de Ciprian Teleman, către alegerile din decembrie care au schimbat guvernul, către conflictul dintre Institutul de fizică condus în 2018 de Nicolae Zamfir și institutul italian de fizică pentru eșecul excluderii laserului de la Măgurele din consorțiul european ELI-ERIC.

„Pentru că am cerut în ultima secundă” către europeni solicitarea de a fi membru în consorțiu, „nu s-a întâmplat lucrul ăsta”, a declarat Sorin Costreie pentru Edupedu.ro. Întrebat de ce am întârziat, Costreie a răspuns: „aici cred că ar fi bine să întrebați Ministerul Cercetării”, pentru că memorandumul care stabilea că România poate cere să fie membru ELI-ERIC „a reușit să treacă exact în ziua în care s-au întrunit reprezentanții statelor și au analizat această cerere, deci a fost chiar în ceasul al 12-lea”.

„Un alt motiv pentru care nu s-a atins ținta: au fost alegerile din decembrie, care prin schimbarea de guvernanță au întârziat inevitabil lucrurile. Această instabilitate și schimbare de conducere din partea ministerelor duce uneori la intârzieri. Și asta a contribuit. Plus birocrația și, cum am subliniat, mentalitatea”, a continuat Costreie.

România a fost exclusă săptămâna aceasta din consorțiul european ELI-ERIC, aprobat de Comisia Europeană pe 5 mai 2021.

Decizia fără precedent vine după ce anul trecut partenerii din Ungaria și Cehia, alături de care în 2012 România a primit finanțare din partea Comisiei Europene pentru a demara proiectul paneuropean de cercetare Extreme Light Infrastructure (ELI), au cerut alcătuirea acestui consorțiu fără laserul de la Măgurele și sistemul de fascicul gamma, cel mai mare și mai important pilon din cadrul întregului proiect.

interviul integral, pe Edupedu.ro

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22