Pe aceeași temă
“Am formulat în luna decembrie 2018 o plângere, în nume personal, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în care am arătat că au fost încălcate mai multe drepturi prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului în ceea ce privește revocarea din funcția de procuror șef al DNA ca urmare a Deciziei nr.358 din 30 mai 2018 pronunțată de Curtea Constituțională.
Motivele pe care le-am invocat în acțiune au vizat faptul că, prin decizia sa, Curtea Constituțională a hotărât revocarea din funcție, deși, nu am avut calitatea de parte în conflictul soluționat de instanța constituțională, nu am fost citată în fața Curții Constituționale și nu am avut posibilitatea de a avea cel puțin calitatea de „intervenientă” pentru a exprima un punct de vedere în apărarea mea.
Decizia Curții Constituționale nu a putut fi contestată, inexistența unei căi de atac fiind stabilită de însăși motivarea Deciziei Curții Constituționale. Astfel, am reclamat și faptul că nu există în dreptul intern un temei de drept prin care să poată fi exercitată o cale de atac împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 358 din 30 mai 2018.
În procedura în care Curtea Constituțională a emis Decizia nr. 358 din 30 mai 2018 nu au fost respectate garanțiile unui proces echitabil, sub aspectul accesului la un tribunal, având în vedere că nu există în dreptul intern „un recurs efectiv”, un temei de drept și o procedură internă bazată pe criterii obiective care să îmi ofere dreptul la o contestație privitoare la drepturile și obligațiile cu caracter civil referitoare la măsurile disciplinare dispuse de ministrul justiției și decise de Curtea Constituțională printr-o decizie definitivă, fără cale de atac ”, a declarat Laura Codruţa Kovesi în răspunsul pentru G4Media.ro, dat prin intermediul Biroului de presă al Parchetului general.
Pe 9 iulie anul trecut, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a şefei DNA, Laura Codruța Kovesi, după ce a fost obligat în acest sens de Curtea Constituţională.
”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a afirmat constant, că respectă Constituția și legile țării și a acționat permanent în acest sens. Prin urmare, în executarea deciziei Curții Constituționale nr. 358/2018, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat, astăzi, decretul de revocare a doamnei Laura Codruța Kövesi din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție”, a anunțat pe 9 iulie purtătorul de cuvânt al Administraţiei prezidenţiale, Mădălina Dobrovolschi.
”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, atrage atenția că, indiferent de numele procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, această instituție are obligația să-și continue activitatea în mod profesionist, la cel mai înalt nivel de performanță”, a mai precizat ea.
Purtătorul de cuvânt al președintelui a subliniat că șeful statului atrage atenția că lupta împotriva corupției nu trebuie, în niciun caz, abandonată sau încetinită. ”Corupția afectează viața fiecărui cetățean și dezvoltarea României. Banul public nu poate fi folosit în interes personal sau de grup, iar deturnarea resurselor publice și blocarea luptei anticorupție se traduce prin lipsa de spitale, școli, autostrăzi, administrație publică eficientă”, a explicat Mădălina Dobrovolschi.
Ea a precizat că președintele consideră că România nu poate face pași înapoi de la statutul de țară în care domnește legea și în care supremația Constituției este respectată: ”În România, lupta împotriva corupției nu trebuie să fie diminuată ori blocată în niciun fel. Dimpotrivă, trebuie să continue. Niciuna dintre instituțiile implicate în lupta împotriva corupției nu trebuie să fie supusă presiunilor sau încercărilor de decredibilizare”.
”Hotărârile Curții Constituționale trebuie respectate și aplicate nu numai de către Președintele României, ci și de majoritatea politică, o majoritate care decide modificări legislative cu impact major asupra statului de drept. Prin Decizia nr. 358/2018 Curtea Constituțională a decis, și citez aici: Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kövesi”, a justificat Mădălina Dobrovolski revocarea de către Klaus Iohannis a Laurei Codruța Kovesi de la șefia DNA.