Lavrov (MAE rus) critica decizia Ucrainei de a renunta la statutul de tara nealiniata

T.d. | 23.12.2014

Pe aceeași temă

Seful diplomatiei ruse, Serghei Lavrov, critica decizia Ucrainei de a renunta la statutul de tara nealiniata, despre care spune ca este contraproductiva si nu face decat “sa alimenteze tensiunile”, potrivit agentiei TASS, citata de Agerpres.

Este contraproductiv. Acest lucru (renunțarea la statutul de țară nealiniată) nu face decât să alimenteze confruntarea și să creeze iluzia că, prin intermediul unor asemenea legi, poate fi reglementată profunda criză din interiorul Ucrainei”, a declarat Lavrov.

În opinia ministrului rus de Externe, “o cale mult mai productivă, mai bine gândită, este de a începe în sfârșit dialogul cu acea parte a propriului popor care a fost ignorată în totalitate atunci când a fost organizată lovitura de stat”.

Nu există altă cale decât reforma constituțională cu participarea tuturor regiunilor, a tuturor forțelor politice ale Ucrainei, capabile să dea tonul corect”, a spus oficialul rus.

Ucraina a renuntat la statutul de stat nealiniat. Parlamentul de la Kiev a votat, marti, un proiect de lege in acest sens. Votul Legislativului ucrainean permite tarii sa se apropie de NATO.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 303 voturi "pentru", cu 77 de voturi peste limita necesara.

În data de 18 decembrie, președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a înaintat pentru dezbateri în Rada Supremă un proiect de lege “privind implementarea de amendamente ce prevăd renunțarea de către Ucraina la politica sa de țară nealiniată”.

Initiativa lui Porosenko a provocat o reactie dura, la Moscova, unde premierul rus Dmitri Medvedev a declarat ca proiectul de lege transforma Ucraina “intr-un potential inamic militar al Rusiei”.

Potrivit lui Medvedev, “președintele Ucrainei a trimis în Rada Supremă (parlamentul unicameral) un proiect de lege ce prevede renunțarea la statutul de țară nealiniată pentru țara sa: de fapt, o cerere de aderare la NATO, transformând Ucraina într-un potențial inamic militar al Rusiei”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22