Le Monde: România se alătură parcursului Ungariei și Poloniei, preluând președinția Consiliului UE

Redactia | 01.01.2019

Preluarea președinției rotative a Consiliului UE trebuia să fie un succes al integrării României în UE, dar în schimb, evidențiază excesele PSD, relatează cotidianul Le Monde, potrivit Mediafax.

Pe aceeași temă

În cauză se află atacurile repetate ale Partidului Social Democrat (PSD), în special ale liderului său, Liviu Dragnea, împotriva sistemului judiciar local. Moștenitor al fostului Partid Comunist, PSD a dominat politica românească aproape continuu de la căderea lui Ceaușescu în 1989. În mod oficial, România a cunoscut o schimbare național-conservatoare recentă, care trezește temerea că România, mult timp printre statele cele mai pro-europene ale continentului, se alătură taberei vecinilor suveranişti maghiari sau polonezi, se arată în articolul Le Monde.

Chiar dacă o președinție rotativă este lipsită de o putere reală, simbolul este nefericit într-un moment în care atacurile asupra statului de drept sunt în creștere în est. În următoarele șase luni, Bucureștiul va trebui să decidă dacă va include în agenda Consiliului procedura foarte sensibilă de sancțiuni împotriva Varșoviei și Budapestei pentru atacurile lor asupra independenței sistemului judiciar, se mai arată în articol.

Cu toate acestea, Liviu Dragnea, cel mai puternic om politic român de 56 de ani, deja condamnat pentru acuzații de fraudă electorală și corupție în alte două cazuri, este el însuși angajat într-o cursă contra cronometru cu justiţia pentru a scăpa de închisoare, potrivit Le Monde.

Lipsit de funcția de prim-ministru din cauza cazierului său judiciar, dl. Dragnea a adoptat doi ani de reformă a sistemului penal de către un guvern aflat sub controlul său. Dacă sistemul judiciar românesc arăta deficiențe reale, aceste reforme, adoptate fără consultare și uneori cu simple ordonanțe, au ca scop să slăbească lupta împotriva corupției, una dintre principalele realizări ale aderării la UE, precizează autorul articolului.

În doi ani, guvernul a eliminat șeful procuraturii anticorupție, a redus infracțiunile de corupție în Codul Penal și a instituit un inspectorat pentru judecători sub controlul Ministerului Justiției. Într-un raport vitriolic, publicat la 13 noiembrie, Comisia Europeană a cerut Bucureștiului să reconsidere aceste reforme, conform autorului Jean-Baptiste Chastand.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22