Lege USL. Presedintele Traian Basescu poate fi suspendat fara o decizie a Curtii Constitutionale

Fara Autor | 13.06.2012

Pe aceeași temă

Comisia juridica a Camerei Deputatilor a votat o prevedere potrivit careia Curtea Constituţională nu mai poate judeca hotărârile Parlamentului, inclusiv pe cea privind suspendarea preşedintelui. A rămas în vigoare prevederea potrivit căreia Curtea Constituţională dă un aviz consultativ înainte de declanşarea procedurii de suspendare, asa cum s-a procedat la suspendarea din 2007 a presedintelui. Potrivit legii, inclusiv o eventuala hotarire (nu declaratie) a Parlamentului prin care Victor Ponta poate fi indrituit sa mearga la Consiliul European, scapa controlului CCR.

 

Articolul eliminat astăzi de majoritatea USL din Parlament, fusese introdus în lege acum un an de zile de senatorul Dan Şova. La momentul respectiv, PSD vroia să poată contesta la Curtea Constituţională o eventuală hotărâre a PDL de debarcarea a lui Mircea Geoană din fruntea Senatului.

Ideea a fost preluata intr-o initativa legislativa de senatorul PSD Georgica Severin si deputatul PNL Cornel Pieptea, care prevede eliminarea atributiilor Curtii Constitutionale de a se pronunta pe constitutionalitatea hotararilor Parlamentului, inclusiv asupra suspendarii presedintelui.

Initiativa a primit miercuri aviz favorabil de la Comisia Juridica a Camerei Deputatilor si urmeaza sa fie votat joi in Plen.

Pina acum Curtea Constitutionala putea decide daca hotararile Camerei Deputatilor sau Senatului sunt constitutionale. Acest prerogativ al judecatorilor de la CCR complica procedura de suspendare a presedintelui Traian Basescu.

Mai exact, in prezent, pe baza legii CCR o eventuala hotarare a Parlamentului privind suspendarea lui Traian Basescu trebuia judecata la Curte, inainte de declansarea unui referendum. Aceasta prevedere fusese, la rindul ei, introdusa de PDL, care a dorit sa ofere puteri Curtii Constitutionale, transforind-o intr-un filtru suplimentar in calea suspendarii.

Ideea PDL a fost de a se  evita situatii precum cea din 2007, cind Curtea Constitutionala a decis ca suspendarea presedintelui Traian Basescu nu este constitutionala, dar majoritatea de la acea vreme din Parlament, PSD, PNL si PC, faimosa 322, a votat totusi suspendarea, netinind cont de hotarirea CCR, care era consultativa.

 

Doi iepuri dintr-un foc


Prin aceasta modificare, USL a dorit sa evite si o contestare la Curtea Constitutionala a unei hotariri a Parlamentului privind reprezentarea la Consiliul European. Marti, Parlamentul a adoptat o "declaratie" prin care premierul Victor Ponta va fi cel care la merge la Consiliul European din 28 iunie.

Presedintele Traian Basescu a declarat marti ca o astfel de "declaratie" nu are valoare juridica, nefiindu-i opozabila. El a cerut guvernului USL si premierului Ponta ca Parlamentul sa adopte o "hotarire constitutionala" daca doresc sa preia din atributiile presedintelui, atragind insa atentia ca acest lucru ar insemna modificarea Constitutiei.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22