Pe aceeași temă
Legea amnistierii a fost scoasă de pe ordinea de zi a sesiunii de vot final a Camerei Deputaţilor, a convenit preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, cu liderii de grup. "Comitetul liderilor grupurilor parlamentare a decis scoaterea de pe ordinea de zi a poziţiei 22, cu privire la amnistiere. Celelalte proiecte rămân pe ordinea de zi", a anunţat Zgonea în plenul Camerei Deputaţilor, informeaza Mediafax.
Preşedintele Traian Băsescu "roagă" Camera Deputaţilor să respingă Legea pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse, care ar decredibiliza eforturile de luptă anticorupţie şi justiţia, declară purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea.
"Preşedintele României, Traian Basescu, roagă Camera Deputaţilor să respingă Legea pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse (PLX 163/2013)", arată Bogdan Oprea într-o declaraţie remisă, marţi, agenţiei MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al preşedintelui, "o eventuală adoptare a acestei legi va decredibiliza eforturile de luptă împotriva corupţiei şi va afecta încrederea în justiţie având, în acelaşi timp, efecte catastrofale pentru următorul raport privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV)".
UPDATE Grupurile parlamentare ale PNL, PDL si PPDD au anuntat că vor vota, la sesiunea de vot final, împotriva Legii amnistierii si gratierii unor pedepse de pâna la 7 ani, considerând ca proiectul de lege nu este oportun în acest moment.
"Din punctul de vedere al PNL, aceasta lege consideram ca nu e oportuna în acest moment. Grupul liberal va vota împotriva", a declarat în plen liderul deputatilor PNL, George Scutaru, la dezbaterile generale asupra proiectului de lege, potrivit pe surse.ro.
Potrivit surselor Hotnews.ro, proiectul a fost amendat astfel: amnistiere pentru infractiunile care prevad o pedeapsa privativa de libertate de pana la 6 ani (in proiectul initial era vorba de infractiuni pana la 4 ani ) si gratierea in intregime a pedepselor cu inchisoare de pana la 7 ani (initial erau sase ani).
Proiectul a fost promovat de PSD, iar liberalii au votat impotriva, scrie Hotnews.ro.
In timp ce la sedinta Comisei Juridice se discuta legea lobby-ului, o parte din membrii comisiei s-au intalnit separat intr-o alta sala si au amendat legea amnistierii.
Initiativa legislativa urmeaza sa intre marti la vot in plenul Camerei Deputatilor, care este si forul decizional in acest caz. Potrivit procedurii legislative, dupa ce este adoptata de Camera Deputatilor, legea merge la promulgare la presedintele Traian Basescu.
Printre marii beneficiari ai legii se numara fostul premier Adrian Nastase, pentru care s-ar inlatura interdictia prin care nu are voie sa ocupe o functie publica doi ani. Alti condamnati care ar scapa de acuzatii: Catalin Voicu (7 ani), fost senator PSD, Emilian Cutean (5 ani), fost secretar de stat si apropiat al PSD, George Becali (3 ani).
CITESTE SI Comisia pentru drepturile omului a avizat favorabil LEGEA AMNISTIEI GENERALE
Propunerea legislativa apartine deputatului din partea minoritatilor nationale Nicolae Paun si deputatului PSD Madalin Voicu, si avea ca obiect de reglementarea amnistierii infractiunilor pentru care Codul penal sau legile speciale prevad o pedeapsa privativa de libertate de pana la 4 ani inclusiv amenda, precum si gratierea in intregime a pedepselor cu inchisoare de pana la 6 ani inclusiv si a pedepselor cu amenda aplicate de instanta de judecata, indiferent de modalitatea de executare a pedepsei dispusa de instanta.
CITESTE SI Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc: În prezent nu am luat în calcul un proiect de lege care prevede graţierea şi amnistia
Comisia pentru Drepturile Omului, Culte si Problemele Minoritatilor din Camera Deputatilor a avizat, in unanimitate, proiectul de lege care prevede amnistia si gratierea detinutilor cu pedepse mai mici de patru ani. Proiectul, intocmit de deputatii Madalin Voicu si Nicolae Paun, fusese respins initial in Senat. Pe 4 iunie, comisia din Camera Deputatilor i-a dat, insa, aviz pozitiv.
Pohta lui Rosca Stanescu s-a implinit
Prima propunere a unei legi a aminstiei a fost facuta in februarie anul acesta de senatorul liberal Sorin Rosca. Cu ocazia unei vizite la inchisoare pe care a facut-o "prietenilor" Adrian Nastase si Sorin Ovidiu Vintu. lineralul a anuntat ca va initia un proiect de lege privind amnistia.
Un argument folosit de deputatul liberal este acela referitor la lipsa de bani pentru a sustine sistemul penitenciar.
"Suntem obligati sa punem in cumpana necesitatea statului de a pedepsi cu posibilitatea pe care o are statul de a-i recupera pe cei care au incalcat legea. Din aceasta perspectiva, trebuie sa recunoastem un adevar trist. Dramatic, chiar. Romania nu are infrastructura necesara, si nici nu o va avea foarte curand, de a asigura conditii normale, in respect fata de drepturile omului, de executare a pedepselor privative de libertate. Si nu dispunem nici macar de spatiile de detentie necesare", scrie Rosca Stanescu.
CITESTE SI Liberalul Sorin Roșca Stănescu, în VIZITA la Adrian Năstase și SOV: Să scoatem oamenii din închisori!. El sustine ca CNA, ANI si DNA trebuie DESFIINTATE sau COAFATE
Pledoaria lui Rosca pentru amnistie foloseste emsiunile facute in ultima perioada de Antena 3, care prezinta cazurile unor erori judiciare, in contextul unei campanii furibunde declansate de impotriva CSM si a Justitiei in general.