Legea ce obliga televiziunile să aibă săptămânal emisiuni culturale, respinsă la cererea lui Băsescu

D.g. | 05.11.2013

Pe aceeași temă

Senatul a respins, marţi, la solicitarea preşedintelui Traian Băsescu, o lege care obliga radiodifuzorii să rezerve săptămânal cel puţin 120 de minute pentru emisiuni sau ştiri cu conţinut cultural sau educativ, informeaza Mediafax.

Comisia pentru cultură a Senatului a recomandat plenului respingerea cererii de reexaminare a şefului statului şi adoptarea iniţiativei pentru modificarea Legii 504/2002 a audiovizualului aparţinând deputatului PNL Mirel Taloş, în varianta transmisă spre promulgare, însă raportul acestei comisii a întrunit în plen 91 de voturi "împotrivă", doar 10 voturi "pentru" şi şase abţineri.

Proiectul de act normativ stabilea, de asemenea, obligaţia ca radiodifuzorii care difuzează programe de televiziune specializate în ştiri să rezerve săptămânal cel puţin 30 de minute pentru acelaşi tip de emisiuni.

Prin cererea de reexaminare, formulată în ianuarie 2012, preşedintele Traian Basescu solicita respingerea acestei iniţiative legislative, deoarece "impunerea unor condiţii şi limite în ceea ce priveşte conţinutul programelor furnizate de radiodifuzori nu este oportună, limitând liberatatea presei".

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22