Legea Educaţiei, facuta PRAF de Guvern prin Ordonanta de Urgenta

Fara Autor | 21.12.2012

Pe aceeași temă

Legea Educaţiei a fost schimbată radical printr-o Ordonanta de Urgenta emisa in ultimele zile de mandat ale Ecaterinei andronescu. OU elimină incompatibilităţile din sistemul educaţional care privesc rectorii- parlamentari si rectorii lideri politici, redă dreptul pensionarilor de a avea funcţii de conducere şi pregăteşte intervenţia Ministerului Educaţiei în prevederi care până acum erau stipulate prin lege.


Peste douăzeci de modificări importante sunt aduse Legii Educaţiei prin Ordonanţa de Urgenţă emisă de Guvern pe finalul mandatului Ecaterinei Andronescu.

Toate barierele pe care Legea Educaţiei le-a pus în calea pensionarilor din universităţi au fost ridicate. Ordonanţa elimină articolul conform căruia după împlinirea vârstei de pensionare nu mai pot fi ocupate funcţii de conducere în instituţiile de învăţământ superior.

Mai mult, rectorii pot fi parlamentari, OU favorizindu-i direct pe cei doi rectori desemnaţi în funcţii de miniştri să-şi păstreze funcţiile universitare. Ordonanţa prevede că aceştia trebuie să se suspende din funcţii pe perioada mandatelor şi nu să demisioneze din poziţiile de rector. Cei doi miniştri sunt Remus Pricopie, desemnat ministru al Educaţiei, şi Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică.

O altă modificare îi vizează pe profesorii implicaţi în politică. Astfel, rectorii nu mai sunt incompatibili cu funcţiile de conducere din partide, revenindu-se aşadar la situaţia precedentă legii promulgate în ianuarie 2011. De asemenea, rectorii au dreptul de a ocupa şi funcţii de demnitate publică, cu obligaţia ca pe durata mandatului să se suspende din conducerea universităţilor.

Agenţia Calităţii- organismul însărcinat cu evaluarea şi acreditarea programelor derulate de universităţi a suferit de asemenea amendamente. ARACIS va fi condus de către 25 de membri, în loc de 15, iar aceştia vor ocupa posturile prin concurs, nu prin numire directă cum s-a întâmplat până acum. Aceasta este singură instituţie din România care acreditează universităţile şi care realizează clasificarea facultăţilor.

Din Legea Educaţiei dispare şi plafonul plăţii cu ora. După ce legea lui Funeriu introducea un prag echivalent cu maximum o normă pentru plata cu ora,

Atestatul de abilitare introdus de Legea Educaţiei drept condiţie pentru a deveni profesor universitar dispare şi el, iar programele post-doctorale de cercetare avansată nu mai impun obligativitatea perfecţionării în cadrul altei universităţi decât cea care le-a acordat titlul de doctor.

O altă modificare este cea prin care se da din nou liber conducatorilor de doctorat sa indrume un numar mai mult de 8 doctoranzi, prevederea care plafona acest numar fiind eliminata. Numărul doctoranzilor  va fi stabilit de acum de către senatele universitare.

Schimbări majore apar şi în ceea ce priveşte programa şcolară. Paragrafele conform cărora numărul de ore alocat săptămânal disciplinelor-cadru este de maximum 20 pentru clasele primare, maximum 25 pentru gimnaziu şi maximum 30 pentru liceu au fost eliminate cu totul, noile prevederi urmând a fi adoptate prin decizia ministrului Educaţiei.

Alocarea a 20% din orele de curs disciplinelor opţionale aferente învăţământului obligatoriu, respectiv 30% pentru liceu a fost de asemenea ştearsă cu buretele, problema urmând a fi stabilită prin noile planuri-cadru.

Conform noilor prevederi, pregătirea profesorilor din învăţământul preuniversitar se întoarce provizoriu în facultăţi. Astfel, până la absolvirea primei promoţii a masteratului didactic, formarea cadrelor se va face în universităţi pe baza unei metodologii ce va fi emise de Ministerul Educaţiei.

De o netezire a parcursului didactic are parte şi personalul din învăţământul preşcolar. Ordonanţa stabileşte ca pe lângă angajaţii creşelor, în liceele pedagogice să poată fi formaţi şi educatorii şi învăţătorii.

În schimb, Ministerul Educaţiei îşi ia anumite precauţii în privinţa alocării fondurilor. Din lege dispare faptul că toate cheltuielile cu întreţinerea curentă a şcolilor sunt asigurate prin finanţarea de bază, iar subvenţiile pentru elevii din mediul rural şi cei dezavantajaţi vor fi acordate potrivit unor noi criterii.

De asemenea, cheltuielile privind transportulpe cale ferată şi cu metroul aferente reducerii de care beneficiază studenţii vor fi transferate de la Ministerul Educaţiei la Ministerul Transporturilor.

Profesorii care au dat în judecată Guvernul îşi vor recupera banii eşalonat, până în 2016

Aceeaşi Ordonanţă de Urgenţă a prevăzut o nouă modalitate de rezolvare a problemei returnării banilor tăiaţi de guvernul Boc. Profesorii care au câştigat procesele în instanţă intentate în urma tăierii cu 25% a salariilor îşi vor primi bani eşalonat: 5% în 2013, 10%, în 2014, 25%, în 2015 şi 25%, în 2016.
 

 Principalele modificari

Sursa: HotNees

  • profesorii universitari vor putea indruma la Doctorat cati studenti-doctoranzi aproba senatul universitar. (Pana astazi, Legea Educatiei Nationale - LEN - prevedea indrumarea a maximum 8 studenti-doctoranzi de catre un profesor)
  • profesorii universitari pot de acum inainte, dupa ce ies la pensie, sa ocupe functii de conducere in toate universitatile, fie de stat, particulare sau confesionale
  • dispar incompatibilitatile: persoanele care ocupa o functie de conducere sau de demnitate publica vor putea sa fie in paralel si rectori, cu exceptia membrilor Guvernului sau a secretarilor de stat care au obligatia sa sa suspende din functia de rector
  • dispar incompatibilitatile: functia de rector este de azi inainte compatibila cu detinerea de functii de conducere in cadrul unui partid politic
  • profesorii din preuniversitar vor putea fi in functii de conducere si dupa ce se pensioneaza
  • in preuniversitar, profesorii cu gradul didactic I sau cu titlul stiintific de doctor pot fi mentinuti, cu aprobarea anuala a consiliului de administratie, ca titulari in functia didactica pana la 3 ani peste varsta de pensionare, la cerere
  • numarul de ore platite in regim de plata cu ora, pentru un profesor titular din preuniversitar, poate de astazi inainte sa depaseasca norma didactica minima
  • dispar conditiile (regimul de cotutela) pe care profesorii universitari care au peste 65 de ani trebuie sa le indeplineasca pentru a conduce studenti-doctoranzi
  • Dispare Atestatul de Abilitare dintre conditiile pentru ocuparea functiei de profesor universitar
  • Se schimba definitia termenului "Abilitare", care devine: "Abilitarea reprezinta certificarea calitatii unei persoane de a conduce lucrari de doctorat." (Pana acum definitia era: "Abilitarea reprezinta certificarea calitatii unei persoane de a conduce lucrari de doctorat si de a ocupa functia didactica si de cercetare de profesor universitar")
  • se modifica din temelii regulile de organizare si de alegere a conducerii Agentiei Romane de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS) - aceasta este singura institutie din Romania care acrediteaza universitatile si care realizeaza clasificarea facultatilor
  • platile sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti care se refera la salarii se esaloneaza din nou
  • institutele de cercetare pot trece in subordinea universitatilor - Aceasta prevedere ar face posibila trecerea unui institut de prestigiu precum institutele de la Magurele in subordinea unei universitati care ar beneficia de sprijin politic in acest demers.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22