Legea educaţiei sexuale în școli, fără acordul părinţilor, respinsă în Senat

Laurentiu Gheorghe | 22.06.2021

Plenul Senatului a respins marţi, 22 iunie, cererea preşedintelui Iohannis de reexaminare a legii privind educaţia sanitară.

Pe aceeași temă

USR-PLUS susţinerea introducerea educaţiei sexuale în şcoli, ca materie separată, fără solicitarea acordului părinţilor.

Legea a fost adoptată din nou în forma iniţială. Potrivit Antena 3, legea a fost votat de 68 de senatori, din 92 prezenți. Au existat 29 de abțineri, 1 vot împotrivă, iar doi senatori au ales să nu voteze. Disciplina se va numi "educație sanitară", iar cei care doresc sa ia parte la curs trebuie să facă o cerere în acest sens. De asemenea, forma votată de parlamentari este cea în care este nevoie de acordul scris al părinților pentru ca elevii să participe la ore.

Legea merge la Camera Deputaţilor, care este cameră decizională în acest caz.

****

Președintele Klaus Iohannis a cerut, în noiembrie 2020, reexaminarea Legii care modifică Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor, care prevede înlocuirea noțiunii de „educație sexuală” cu cea de „educație sanitară” și introducerea obligativității obținerii acordului scris al părinților sau reprezentanților legali ai copiilor pentru derularea în unitățile școlare a programelor de educație sanitară.

Motivele pentru care Iohannis a cerut reexaminarea legii care modifică Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor:

  • Modificările aduse Legii nr. 272/2004 creează dificultăți în aplicare și sunt contrare politicilor naționale și internaționale din domeniu, ceea ce afectează activitatea concertată existentă de a pune în aplicare măsurile destinate combaterii dificultăților cu care se confruntă unii membri ai societății din România”:

  • Legea supusă reexaminării neglijează nevoia intensă a societății de a primi o educație pentru sănătate, ce constituie, de altfel, o prioritate a statului, menționată inclusiv în Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024, aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr. 22/2020.

  • Prin introducerea sintagmei „educație pentru viață, inclusiv educație sanitară”, textul de lege se îndepărtează de principiul „promovării educației pentru sănătate” prevăzut în art. 3 lit. r) din Legea nr. 1/2011. Practic, reglementate în acest mod, programele de educație pentru sănătate sunt evidențiate doar prin educația sanitară, componenta de educație pentru sănătate sexuală fiind, astfel, eliminată sau simplificată la transmiterea în mod exclusiv de informații cu privire la igiena personală.

  • Importanța educației pentru sănătate, mai ales a educației sexuale rezultă îndeosebi din necesitatea asigurării unui climat sănătos, în deplină siguranță pentru realizarea relațiilor dintre indivizi, care să garanteze integritatea fizică și psihică a acestora. În acest sens, amintim existența mai multor studii care reliefează faptul că atât copiii, cât și tinerii trebuie să aibă acces, cu celeritate, la educație și informații obiective, spre a-și putea evalua și realiza în mod corect interacțiunile cu ceilalți indivizi din societate.

  • În acest sens, învederăm recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, potrivit cărora, în ceea ce privește nevoia de realizare a educației sexuale, aceasta poate fi suplinită, în mod pozitiv și cu succes, prin intermediul unor specialiști care să abordeze acest domeniu în mod profesional. Totodată, OMS consideră că educația sexuală trebuie predată într-o manieră adecvată vârstei, să corespundă gradului de dezvoltare și înțelegere, specific fiecărui individ și să țină cont de influențele culturale, sociale și de gen.

  • Cu privire la obligativitatea existenței acordului din partea părinților/reprezentanților legali în vederea derulării, cu caracter sistematic în unitățile școlare, a acestor programe de educație, apreciem că aceasta are ca efect restrângerea accesului copiilor la o educație adecvată, cu atât mai mult cu cât această limitare nu se aplică și în cazul altor tipuri de programe. Această măsură legislativă este de natură să creeze un obstacol în realizarea interesului superior al copilului, astfel cum acesta este prevăzut de convențiile internaționale la care România este parte și care trebuie să primeze dreptului părintelui de a decide pentru copilul său.

„Întotdeauna, o acțiune legislativă care reglementează accesul copiilor la orele de educație pentru sănătate, inclusiv de educație sexuală, nu trebuie să îngreuneze și mai mult eforturile României de a înlătura cauzele ce produc inegalitate, excludere socială, economică și culturală, precum și renunțarea la frecventarea studiilor. Printre aceste cauze, un rol însemnat îl au cazurile, în continuă creștere, de nașteri din rândul mamelor minore din țara noastră. Aceasta reprezintă un factor de risc determinant de declanșare și menținere a sărăciei în cazul respectivelor mame și copii lor.

De aceea, statul are obligația de a asigura accesul la informațiile corespunzătoare domeniului sănătății sexuale, ca o componentă esențială a dreptului la sănătate și la educație. În vederea abordării unor atitudini sănătoase care să îi mențină în siguranță, tinerii trebuie să beneficieze de o educație adecvată. În acest context, este mai mult decât vitală necesitatea reglementării în programa școlară a educației pentru sănătate, cu componenta educației sexuale, adaptate vârstei, de o manieră obiectivă, care să prezinte informații corecte, adaptate nivelului elevilor de dezvoltare și înțelegere.

Ca atare, apreciem că perseverența în promovarea accesului la educație pentru sănătate, cu componenta acesteia privind educația sexuală, este de natură să combată răspândirea de informații false în materia situațiilor cu caracter epidemic și vine în sprijinul realizării măsurilor de prevenție și asigurare a sănătății pentru toți indivizii. De asemenea, o dimensiune importantă a eforturilor de control epidemiologic pe scară largă o reprezintă și informarea în ceea ce privește existența și prevenția bolilor, inclusiv a celor cu transmitere sexuală”, se mai arată în cererea președintelui Iohannis.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22