Pe aceeași temă
Proiectul Legii pensiilor urmează să intre pentru votul final în plenul Camerei Deputaților. Fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat ca "cei din USR au votat împărțit, iar PNL a votat împotrivă".
Potrivit fostei ministru al Muncii, nu au fost amendamente care să modifice structura legii. „O modificare importantă, pe care ne-am dorit-o, este ca mamele care adoptă copii pot si ele sa beneficieze de varsta de pensionare. Noi credem ca toti trebuie sa beneficieze de aceleasi drepturi", a precizat Lia Olguta Vasilescu.
Totodata, ea a dat asigurari ca pana in anul 2021 nu vor exista probleme pentru cei care ies la pensie pe actuala legislatie.
"Pana in anul 2021 nu va fi nicio problema pentru nimeni care iese la pensie pe actuala legislatie. Chiar daca pana in anul 2021 nu s-au platit contributiile, consideram ca a fost vina statului, apoi nimeni nu mai poate sa reclame ca sunt in plata si ca angajatorii nu fac transferul contributiilor", a completat fostul ministru al Muncii.
Noua lege privind sistemul de pensii a fost adoptata de Guvern, in sedinta din 10 octombrie, si a trecut de Senat pe 26 noiembrie.
Luni, Lia Olguta Vasilescu a afirmat ca foarte probabil Opozitia sau presedintele Klaus Iohannis vor ataca Legea pensiilor la CCR, deoarece se gandesc ca vor urma la guvernare si nu vor aplicarea legii din cauza impactului mare pe care il are.
"Sigur ca da, exista acest risc. Din moment ce nu vom avea act normativ in vigoare, este foarte posibil. Mi-e greu sa cred ca Curtea Constitutionala sau Klaus Iohannis, prin parghiile pe care le are la dispozitie, poate sa intarzie totusi legea atat de mult. Adica aproape un an de zile. Probabil ca vor impiedica intrarea ei in vigoare o perioada de 3-4 luni de zile, ceea ce sigur ca, in calculul actual al legii, va afecta pensionarii", a spus fostul ministru al Muncii.