Legea privind desființarea Secției Speciale declarată în unanimitate constituțională de CCR

L. G. | 09.03.2022

Curtea Constituțională a respins, miercuri, cu unanimitate de voturi, sesizările USR și AUR referitoare la legea privind desființarea Secției speciale. Legea va merge la președinte pentru promulgare.

Pe aceeași temă

Anterior, USR a cerut CCR să amâne decizia până după publicarea avizului Comisiei de la Veneţia.

Comunicatul CCR:

În ședința din data de 9 martie 2022, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor anterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a decis:

– a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de un număr de 54 de deputați și de 26 de senatori aparținând grupului parlamentar al partidului Uniunea Salvați România și a constatat că sunt constituționale, în raport cu criticile formulate, dispozițiile art.3-6, art.8-10 și art.12 din Legea privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și legea în ansamblul său;

– a respins, ca inadmisibilă, obiecția de neconstituționalitate a Legii privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, obiecție formulată de un număr de 35 de deputați aparținând grupurilor parlamentare ale partidului Alianței pentru Unirea Românilor și Partidului Social Democrat, precum și de 5 senatori aparținând grupului parlamentar al partidului Alianței pentru Unirea Românilor.

*

Deciziile sunt definitive și general obligatorii.

Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22