Pe aceeași temă
În ceea ce priveşte Legea privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, şeful statului arată că, pe 28 aprilie, Parlamentul i-a transmis spre promulgare această lege, însă precizează că prin conţinutul său actul normativ încalcă prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 135, precum şi pe cele ale art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, transmite Agerpres.
Preşedintele menţionează că legea dedusă controlului de constituţionalitate prevede că: "(1) Schema de ajutor de stat prevăzută în prezenta lege se notifică la Comisia Europeană de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; (2) În situaţia în care decizia Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat conţine prevederi noi sau diferite faţă de schema notificată, prevederile schemei de ajutor de stat se completează şi/sau se modifică în mod corespunzător."
În acest context, preşedintele Iohannis subliniază că în domeniul ajutorului de stat şi al concurenţei, Comisia Europeană este singura instituţie care decide asupra compatibilităţii măsurii cu normele Uniunii Europene incidente.
"Potrivit Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene, orice măsuri de ajutor de stat sunt supuse obligaţiei de notificare şi de obţinere a autorizării din partea Comisiei Europene, iar aceste măsuri nu pot fi puse în aplicare de către statele membre înainte de pronunţarea de către Comisie a unei decizii definitive", indică Iohannis în sesizarea de neconstituţionalitate.
Preşedintele Iohannis arată că simpla notificare a Comisiei Europene cu o schemă de ajutor de stat, aşa cum se prevede legea criticată, nu echivalează cu încuviinţarea ei de către Comisie.
"Prin contradicţia cu această normă interpusă celei de referinţă constituţională, întregul act normativ dedus controlului de constituţionalitate încalcă art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie", afirmă el.
Şeful statului menţionează că, potrivit Constituţiei, economia României este o economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, iar statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.
El subliniază că în dreptul intern ajutorul de stat este reglementat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, ce a fost adoptată în scopul reglementării procedurilor naţionale în materia ajutorului de stat.
Preşedintele Iohannis aminteşte că, în forma iniţială, legea criticată preciza expres faptul că "schema de ajutor de stat prevăzută de prezenta lege se implementează după primirea deciziei Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat", însă subliniază că în urma reexaminării această dispoziţie a fost eliminată.
"În absenţa unui termen expres în cuprinsul legii criticate, care să asigure primirea deciziei Comisiei Europene, legea va intra în vigoare conform art. 78 din Constituite şi, pe cale de consecinţă, ajutorul de stat ar urma să fie implementat anterior primirii deciziei Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat. Această soluţie legislativă contravine art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, prin raportare la prevederile obligatorii ale dreptului Uniunii Europene relevante în materia ajutoarelor de stat (art. 107-109 din TFUE) şi care beneficiază de prioritate de aplicare faţă de cele din legislaţia internă", menţionează el.
Şeful statului arată că, în consecinţă, din ansamblul normelor europene şi interne rezultă că măsurile ce constituie ajutor de stat pot fi adoptate şi acordate numai sub condiţia autorizării de către Comisia Europeană.
"Drept urmare, adoptarea unei legi care să acorde ajutor de stat cu nesocotirea acestor norme este de natură să încalce nu numai prevederile art. 148 alin. (2) şi (4), dar şi pe cele ale art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa privind principiul legalităţii şi principiul securităţii raporturilor juridice", subliniază Iohannis.
Şeful statului solicită CCR să constate că legea privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie este neconstituţională în ansamblu.
Mergând pe aceleaşi considerente, preşedintele Iohannis a sesizat luni CCR şi asupra Legii privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol, susţinând că şi aceasta este neconstituţională în ansamblul său.