Legea referendumului, discutată luni de CCR

Fara Autor | 08.07.2012

Pe aceeași temă

Curtea Constituţională va discuta mâine sesizările PDL privind neconstituţionalitatea modificărilor aduse de către Parlament Legii referendumului şi Legii de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale.

Deputatul PDL Daniel Buda a declarat miercuri, 27 iunie, că democrat-liberalii au sesizat Curtea privind neconstituţionalitatea modificărilor aduse de Parlament Legii referendumului şi Legii Curţii Constituţionale.

"Apreciem că nu e normal să fie scoase de sub controlul Curţii Constituţionale hotărârile Parlamentului câtă vreme legile şi ordonanţele adoptate de Parlament sunt supuse controlului Curţii Constituţionale. Vorbim de acte juridice care produc efecte şi atunci e normal să fie supuse unui filtru al Curţii Constituţionale", explica Daniel Buda.

Camera Deputaţilor a adoptat, în 26 iunie, în calitate de for decizional, cu 187 de voturi "pentru", 56 "împotrivă" şi 5 abţineri, proiectul care modifică Legea referendumului şi instituie demiterea preşedintelui, la referendum, prin votul majorităţii celor prezenţi la urne.

De asemenea, Senatul, în calitate de for decizional, a adoptat, în 25 iunie, cu 70 de voturi "pentru", patru abţineri şi 18 voturi "împotrivă", proiectul de lege care scoate hotărârile Parlamentului de sub controlul Curţii Constituţionale.

În 4 iulie, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care elimină hotărârile Parlamentului dintre actele asupra cărora se poate pronunţa Curtea Constituţională.

"Ordonanţa de Urgenţă este constituţională, nu afectează drepturile constituţionale ale Curţii Constituţionale, nici structura Curţii Constituţionale. Este o ordonanţă de urgenţă care stabileşte drepturile CC cele care sunt prevăzute în Constituţie. Niciuna dintre puterile Curţii nu dispare, dar una dintre puterile Parlamentului revine în drepturile sale", a explicat Valeriu Zgonea, noul preşedinte al Camerei Deputaţilor.

În 5 iulie, Guvernul a modificat prin ordonanţă de urgenţă Legea referendumului, stabilind că preşedintele poate fi demis cu majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor participanţi.

Ordonanţa prin care Guvernul modifică Legea referendumului prevede că preşedintele României este demis la referendum cu majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul țării, ale cetăţenilor participanţi, arătându-se că modificarea a fost deja acceptată de judecătorii Curţii Constituţionale.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22