Legile Justiţiei: Studenţii se alătură protestelor - România hoţilor şi nelegiuiţilor!

E.b. | 19.12.2017

Alianţa Naţională a Asociaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) anunţă că se alătură protestelor în stradă, afirmând că modificările impuse în Parlament la Legile justiţiei, precum şi cele preconizate în cazul Codului Penal, respectiv Codului de procedură penală, sunt fără precedent şi "strigătoare la cer".

Pe aceeași temă

 
 

Studenţii spun că vor ieşi să protesteze în stradă inclusiv în această seară.


ANOSR susţine că se doreşte distrugerea completă a tot ceea ce presupune un stat de drept.

 

În fiecare centru universitar, studenții au fost parte a protestelor împotriva propunerilor de modificare a legilor care afectează justiția și vor rămâne în stradă până ce majoritatea parlamentară va renunța!, conform ANSOR.

 

Modificările impuse în Parlament la Legile justiției, precum și cele ce se doresc a fi făcute în cazul Codul Penal, respectiv a Codului de procedură penală, sunt fără precedent și strigătoare la cer. Se dorește distrugerea completă a tot ceea ce presupune un stat de drept. Practic, prin inconștiența și incompetența de care au dat dovadă parlamentarii, România hoților și nelegiuiților va deveni România noastră. Iar studenții nu acceptă o astfel de Românie!

 

 

ANOSR a sesizat în multiple rânduri pericolul acestor modificări legislative și, totodată, a avertizat că studenții vor protesta în cazul în care acest circ legislativ nu se oprește, alăturându-se mișcărilor de protest inclusiv din această seară. Parlamentarii care au inițiat această măsură au depășit orice limită a bunului simț, trecând peste faptul că au depășit mandatul popular. Votul din decembrie 2016 nu justifică maltratarea statului de drept prin aducerea la realitate a unor măsuri atât de contestate de toate vocile din sistem, atât național, cât și venite din afara statului.

 

Solicităm ferm renunțarea la acest demers, ce vizează schingiuirea legislației penale, precum și a legilor justiției, în cazul în care a mai rămas vreo fărâmă de celeritate și demnitate, parlamentarilor care au inițiat și susțin acest lucru și care, pe deasupra, pretind că ne și reprezintă.

 

A sosit momentul în care studenții trebuie să iasă în stradă și să protesteze împotriva abuzului fără precedent din Parlament. Nu avem cum să reprezentăm viitorul din moment ce acesta este detonat sub privirile noastre. Justiția este cheia de boltă a oricărei societăți civilizate. Distrugerea sistemului juridic și a legislației în materie conchide cu conturarea unui viitor sumbru pentru acestă țară. Noi vrem însă, să studiem și să muncim în România!” – declară Marius Deaconu, președintele ANOSR

 

Diseară, ne vedem în stradă!

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22