Legile Justiției trec ca fulgerul prin comisia Iordache pentru votul final în Senat

Redactia | 26.03.2018

Reunită de la ora 10:00, Comisia specială pentru modificarea Legilor Justiţiei aprobă rapid amendamentele la cele trei legi ale justiției și se pregătește să le trimită rapid spre vot în plenul Senatului.

Pe aceeași temă

 

 

La începutul şedinţei comisiei, deputatul USR Stelian Ion a întrebat dacă mai are rost să continue dezbaterile pe amendamente, în condiţiile în care în plenul Camerei Deputaţilor s-a votat altceva decât în raportul comisiei, potrivit HotNews.ro

 

"Au fost nişte neconcordanţe, din punctul nostru de vedere grave, în rapoartele emise de comisie. Printre ele se regăsesc faptul că nu au fost cuprinse toate amendamentele şi ce mi se pare mai grav, lucrul ăsta a putut reieşi din confruntarea înregistrării pe care am făcut-o noi cu raportul, am discutat preţ de o jumătate de oră la câteva articole, s-a votat într-un anumit fel şi în raport apare cu totul altceva. Aşadar, în Camera Deputaţilor s-au votat nişte chestiuni contrare a ceea ce am votat aici (în comisie - n.r.). Mă întreb ce rost mai are să discutăm aici articole, dacă una votăm aici şi alta apare în plen pentru vot. Pe de altă parte, viteza cu care ne impuneţi să verificăm aceste texte, să le citim şi să le votăm (...) nici în această dimineaţă nu avem pregătite toate tabelele, în condiţiile în care noi, grupul USR, am trimis încă de vineri dimineaţă amendamente (...)", a spus Stelian Ion.

 

De asemenea, pe ordinea de zi a plenului Senatului, care este for decizional în acest caz, cele trei legi ale Justiţiei sunt în procedură de urgenţă. Amendamentele senatorilor au fost depuse la Comisie până joi la ora 15:00.

 

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi cele trei legi ale Justiţiei, după ce au fost modificate de Comisia Iordache în urma deciziilor Curţii Constituţionale. Printre cele mai importante modificări la cele două legi se află eliminarea preşedintelui României din numirea conducerii ICCJ şi corelarea prevederii din legea 303/2004 cu legea 317/2004. PNL a anunţat că va contesta legile la Curtea Constituţională. Cele trei legi vor intra luni în plenul Senatului pentru votul final.

 

Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a primit 190 de voturi "pentru”, 98 de voturi "împotrivă” şi două abţineri. Legea 304/2004 privind organizarea judiciară a fost adoptată cu 183 de voturi “pentru”, 91 de voturi "împotrivă” şi o abţinere, iar legea 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a fost adoptată cu 189 de voturi “pentru”, 101 voturi  “împotrivă” şi două abţineri.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22