Legislativul adopta Legea finantarii partidelor. Printre prevederi: finantarea campaniei din bugetul statului, partidele pot contracta imprumuturi de la persoane fizice, dispar pomenile electorale

T.d. | 18.03.2015

Pe aceeași temă

Deputatii au adoptat, miercuri, proiectul de lege privind finantarea partidelor politice. Initial respins in Senat, dar modificat si avizat de Comisia de cod electoral, proiectul prevede ca finantarea campaniei electorale va fi realizata de la bugetul de stat. De asemenea, proiectul permite partidelor sa contracteze imprumuturi in bani de la persoane fizice si juridice. In plus, dispar asa-zisele "pomeni electorale".

Astfel, proiectul de lege permite partidelor politice să contracteze împrumuturi în bani de la persoanele fizice şi juridice, dar numai prin acte autentice notariale sub sancţiunea nulităţii absolute, însoţite de documente de predare - primire. În contract este prevăzut și modul şi termenul de restituire al împrumuturilor. 

Proiectul a fost adoptat cu voturi 262 pentru, 8 împotrivă şi 20 abţineri. Camera Deputaţilor este for decizional cu acest proiect.
 

Alte prevederi

Proiectul mai prevede că împrumuturile care au o valoare mai mare de 100 de salarii de bază minime brute pe ţară se supun condiţiilor de publicitate. De asemenea, este interzisă acordarea de împrumuturi de către partidele politice, alianţele politice sau electorale şi candidaţii independenţi către persoanele fizice.

Mai mult, în proiect se stipulează că sumele de bani care fac obiectul împrumuturilor primite de către un partid politic într-un an fiscal nu pot depăşi 0,025% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv, potrivit Romania Libera.

Sumele de bani care fac obiectul împrumuturilor primite de către un partid politic de la o persoană fizică într-un an pot fi de până la 200 de salarii de bază minime brute pe ţară, la valoarea existentă la data de 1 ianuarie a anului respectiv. De asemenea, sumele de bani care fac obiectul împrumuturilor primite de către un partid politic de la o persoană juridică într-un an pot fi de până la 500 de salarii de bază minime brute pe ţară, la valoarea existentă la 1 ianuarie a anului respectiv.

O altă prevedere se referă la faptul că donaţiile în bani a căror valoare depăşeşte zece salarii de bază minime brute pe ţară se vor efectua numai prin conturi bancare.

Partidele politice vor avea obligaţia de a publica în Monitorul Oficial lista persoanelor fizice şi juridice care au făcut în anul fiscal precedent donaţii a căror valoare cumulată depăşeşte 10 salarii de bază minime brute pe ţară, lista persoanelor fizice şi juridice care au acord împrumuturi a căror valoare depăşeşte 100 de salarii de bază minime brute pe ţară, precum şi suma totală a donaţiilor confidenţiale, respectiv suma totală a împrumuturilor cu o valoare de sub 100 de salarii de bază minime pe ţară primite, până la data de 30 aprilie a anului următor.
 

De la un “Parlament mai bun”, la un proiect “ipocrit”

Proiectul a fost intampinat atat cu laude, cat si de critici.

Daca presedintele Comisiei de cod electoral, liberalul Mihai Voicu, crede ca proiectul isi propune “sa rupa” definitiv legatura de finantare intre candidat si persoanele care sprijina campania electorala, deputatul Tudor Ciuhodaru percepe proiectul drept “ipocrit”, considerand ca, in continuare, campaniile vor fi finantate ilegal.

"Eliberarea de presiune de finanţare a partidelor şi candidaţilor va duce la un Parlament mai bun, mai eficient", a spus Mihai Voicu.
 

Proiectul interzice “pomenile” electorale

De asemenea, deputatul PSD Mircea Drăghici, care a fost iniţiatorul acestui proiect modificat în Comisia de cod electoral, a precizat că au fost preluate în acest proiect observaţiile grupului GRECO, ale Ministerului Justiţiei şi AEP.

"Iniţiativa prevede finanţarea exclusiv de la stat a viitoarelor campanii electorale, reducându-se astfel cheltuielile în exces în campaniile electorale şi descurajându-se corupţia, astfel persoanele care candidează îşi vor achita cheltuiellile de campanie urmând ca statul să ramburseze banii”, crede Draghici.

Social-democratul mai arata ca “această rambursare va ţine cont de un anumit plafon pentru cheltuielile de campanie şi depăşirea de către candidat a unui scor electoral, pentru a încasa aceşti bani. Banii primiţi de candidaţi vor merge doar către anumite tipuri de cheltuieli: publicitate electorală la televiziune, radio, presa scrisă, mediu online, sondaje pliante şi broşuri”.

Potrivit lui Draghici, proiectul prevede interzicerea de “bunuri cu insemne electorale”, si anume pixuri, brichete, tricorui, galeti etc.

Practic, accentul se va pune pe informarea populaţiei cu privire la candidaţi şi programele politice ale acestora. Donaţiile primite în campania electorală de către candidaţi vor fi folosite exclusiv pentru plata cheltuielilor angajate în timpul campaniei până la expirarea termenului de depunere a raportului de venituri şi cheltuieli", a explicat Mircea Drăghici.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22