Leonard Orban: Comisia Europeană cere noi reglementări pe achiziţii publice şi conflicte de interese ca să deblocheze plăţile

Fara Autor | 27.10.2012

Pe aceeași temă

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, după vizita de vineri la Bruxelles, că oficiali ai Comisiei Europene au solicitat Guvernului, pentru a debloca plăţile pe programele presuspendate, noi măsuri de reglementare privind achiziţiile publice şi conflictele de interese, scrie Mediafax.

Orban a avut discuţii cu Johannes Hahn, comisarul european pentru dezvoltare Regională, precum şi cu oficiali ai unor directorate generale precum DG REGIO, DG EMPL (ocuparea forţei de muncă), DG ECFIN (afaceri economice şi financiare).

"Sunt un complex de măsuri care trebuie luate în special pe achiziţiile publice, modul în care instituţiile româneşti sunt capabile să identifice problemele care apar pe licitaţii", a spus Orban, într-o declaraţie pentru Mediafax.

Potrivit acestuia, oficialii CE au cerut şi sancţiuni mai dure pentru conflictele de interese, precum şi mecanisme mai eficiente în prevenirea şi depistarea acestora.

De asemenea, Orban a arătat că rămâne de văzut dacă pentru implementarea măsurilor cerute de CE sunt necesare modificări ale legislaţiei actuale.

Totodată, Comisia a cerut îmbunătăţirea capacităţii administrative a sistemului instituţional de absorbţie a fondurilor europene.

Potrivit ministrului Afacerilor Europene, mărirea salariilor funcţionarilor din ministere care lucrează cu fondurile europene va trebui compensată în paralel cu măsuri de premiere a perfomanţei, precum şi de sancţionare. "Nu se vor mai putea acorda sporuri fără a evalua performanţa", a spus Orban, citat de Mediafax.

El a arătat că Guvernul acordă "prioritate maximă" aplicării măsurilor necesare evitării suspendării programelor şi axelor pentru care CE a notificat joi presuspendarea. Guvernul va avea mai mult de două luni pentru remedierea acestor probleme pentru că termenul de două luni se va socoti după primirea scrisorilor de notificare în limba română, care vor veni peste "câteva săptămâni", a precizat Orban.

Întrebat care sunt speranţele privind o deblocare a programelor presuspendate până la sfârşitul acestui an, Orban a arătat că aşa cum CE a aplicat diferenţiat presuspendările pe programele operaţionale şi unele axe componente ale acestora, probabil că şi evaluarea şi deciziile de la finalul perioadei de presuspendare vor fi "diferenţiate".

CE a informat, joi, autorităţile române că a decis să presuspende cea mai mare parte din trei programe cofinanţate prin fondurile structurale ale UE, respectiv "Transport", "Regional" şi "Creşterea competitivităţii economice", România având la dispozizie două luni pentru remedierea deficienţelor.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22