Lia Olguta Vasilescu respinge schimbarea lui Victor Ponta de la sefia PSD: Nu vad motivele. Ponta este CEL MAI BUN PREMIER POST-DECEMBRIST

T.d. | 16.01.2015

Pe aceeași temă

Lia Olguta Vasilescu nu vede un motiv pentru care Victor Ponta si Liviu Dragnea ar trebui sa plece de la conducerea PSD. Vicepresedintele social-democratilor si-a exprimat speranta continuitatii la varful partidului, potrivit Agerpres.

Potrivit Olguței Vasilescu, Victor Ponta este cel mai bun prim-ministru din 90 încoace, care și-a respectat toate promisiunile electorale, iar Cabinetul său este singurul care s-a preocupat atât de zona socială cât și de cea de investiții.

Sper din toată inima că Victor Ponta și Liviu Dragnea vor rămâne în continuare la conducerea PSD. Victor Ponta este, putem spune acum, cel mai bun prim-ministru de după Revoluție încoace, pentru că și-a respectat toate promisiunile electorale. Aduceți-vă aminte că înainte de alegerile prezidențiale se spunea că Victor Ponta nu va da pomenile electorale, mediul de afaceri a spus că vor crește taxele și impozitele la nivel național, că se va renunța la cota de 16% ș.a.m.d. Ceea ce nu s-a întâmplat”, afirma Olguta Vasilescu.

Liderul social-democrat a continuat: “Practic toate promisiunile electorale au fost respectate. La ora actuală, dacă ne uităm și facem o comparație, este singurul Guvern care s-a preocupat atât de zona socială cât și de cea de investiții. Județul Dolj, pe perioada cât era Emil Boc premieri, a primit 2,5 milioane lei la nivelul comunelor, iar anul trecut, pe perioada Guvernului Ponta, a primit 60 de milioane”, a spus Vasilescu vineri, răspunzând unei întrebări din partea presei.

(Victor Ponta, Olguta Vasilescu si Liviu Dragnea)

Întrebată dacă vede un alt președinte al PSD, Vasilescu a spus că nu există motive pentru care Victor Ponta să fie schimbat din funcție.

“Eu nu văd un alt președinte decât Victor Ponta. Este prim-ministru în exercițiu, va trebui să rămână lider de partid, pentru că altfel va fi, probabil, o altă problemă în interiorul PSD și nu văd motivele pentru care ar trebui să îl schimbăm pe Victor Ponta. Numai pentru că nu le place unora de fața lui, nu mi se pare un argument suficient”, a afirmat Lia Olguța Vasilescu.
 

Ce spune Liviu Dragnea

De altfel, echipa lui Victor Ponta incepe sa recupereze din terenul pierdut in urma esecului la alegerile prezidentiale.

Intrebat, joi, daca Victor Ponta va ramane presedintele PSD pana in 2017, Liviu Dragnea a raspuns evaziv – “De ce nu?”. Presedintele executiv al PSD a precizat ca data si agenda viitorului congres al partidului vor fi decise in Consiliul National din martie.

Întrebat dacă Ponta rămâne preşedinte al PSD până în 2017, Dragnea a răspuns, la rândul său, cu o întrebare: ”De ce nu?”.

Întrebat, ulterior, dacă în acest caz, în care Ponta va rămâne preşedintele partidului până în 2017, nu se mai face congres, Dragnea a răspuns: ”Congres? Asta vom stabili la Consiliul Naţional”.

Decizia privind organizarea unui Consiliu National este una statutara, a subliniat presedintele executiv al social-democratilor.

”Consiliul Naţional este organismul satutar care decide data, ordinea de zi şi locul de desfăşurare a congresului şi, în martie, la Consiliul Naţional, vom decide lucrul ăsta”, a spus Dragnea.

Victor Ponta a fost ales preşedinte al PSD în februarie 2010, el fiind reconfirmat, prin vot electronic, la un Congres din 2013.

Mandatul unui preşedinte la PSD este de patru ani.
 

Ruptura din PSD

Liviu Dragnea si-a exprimat, joi, punctul de vedere cu privire la intentia lui Mircea Geoana de a face un nou partid de stanga.

Preşedintele executiv al PSD a declarat că îi urează succes lui Mircea Geoană în ceea ce priveşte intenţia de a face un partid, el susţinând că nu are încredere în ce spune fostul lider al social-democraţilor şi nici în bunele intenţii ale acestuia.

În ceea ce priveşte partidul, fiecare om e liber să-şi dorească. Să facă partid, îi dorim succes”, a spus Dragnea.

El a arătat că nu are încredere în ce spune Geoană, atât timp cât acesta a fost, este şi rămâne într-un grup cu Marian Vanghelie.

”Cu toată sinceritatea vă spun şi cu toată seriozitatea: eu nu dau absolut niciun fel de importanţă vorbelor domnului Mircea Geoana. Nu am încredere absolut deloc în ceea ce spune sau în bunele lui intenţii, atât timp cât a fost, este şi rămâne în continuare într-un grup cu Marian Vanghelie şi cu alţii. Pentru mine nu generează niciun fel de încredere”, a spus Dragnea.
 

“Un nou PSD”

Fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană, a declarat, marţi, că va lansa, în două săptămâni, un grup de iniţiativă pentru crearea „noului PSD”, el arătând că, atât în cazul „noului PSD”, cât şi în cazul în care vechiul PSD se va „refonda din temelii”, el reprezintă „alternativa” laVictor Ponta.

”Un nou PSD este singurul răspuns pe care noi, oamenii de stânga, putem să-l dăm azi pentru a evita ca vechiul PSD, la modul cum este condus actual, să nu devină o formă irelevantă în politică, a susţinut Geoană, la Realitatea Tv.

Luni, Geoană a susţinut, în cadrul întâlnirii cu asistentul secretarului de stat al SUA Victoria Nuland, că România are nevoie de un nou început, astfel că, pe lângă un nou preşedinte, este nevoie şi de o altă majoritate guvernamentală care să implementeze un proiect naţional.

In 6 ianuarie a aparut pe surse informatia potrivit careia peste 50 de parlamentari PSD, condusi de fostii sociali-democrati Mircea Geoana si Marian Vanghelie, ar urma sa plece din partid pentru a infiinta o noua formatiune de stanga.

Noul partid ar putea coopta şi parlamentari de la PP-DD, UNPR, PC precum şi alţi opt senatori şi deputaţi de la PLR . Scopul mutarii este de a-l înlătura pe Victor Ponta de la Palatul Victoria.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22