Pe aceeași temă
Cristina Tarcea s-a prezentat la CSM, unde Secţia pentru judecători în materie disciplinară urma să discute acţiunea exercitată de Inspecţia Judiciară.
La plecare, ea a declarat că a făcut o cerere de recuzare pe numele judecătoarelor Lia Savonea, şefa CSM, Evelina Oprina, Nicoleta Ţînţ şi Gabriela Baltag.
Întrebată de jurnalişti despre motivele recuzării, Tarcea a explicat că judecătoarele respective ar fi avut o atitudine „ostilă” faţă de ea în legătură cu modalitatea de alcătuire a completurilor de cinci judecători de la Instanţa supremă.
„Pentru motive de ostilitate manifestă în ceea ce priveşte preşedintele Înaltei Curţi, pentru motive de susţinere necondiţionată a conducerii Inspecţiei Judiciare, atitudinea dumnealor determinând şi numirea de către Executiv a conducerii Inspecţiei Judiciare, lucru de neacceptat într-un stat de drept, şi pentru motive de antepronunţare. Acestea s-au antepronunţat cu ocazia diferitelor şedinţe pe care le-am avut în vederea organizării completurilor de cinci judecători pentru anul 2018 şi 2019, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale”, a arătat magistratul.
***
Președintele Curții Supreme arată spre vinovatul pentru acțiunea disciplinară împotriva sa: Dragnea
Președintele Curții Supreme, Cristina Tarcea, arată fără niciun dubiu spre cel vinovat de acțiunea disciplinară împotriva sa: președintele PSD Liviu Dragnea.
Președintele ÎCCJ, judecat de Secția pentru judecatori a CSM, cere recuzarea a patru judecatoare, acuzandu-le de atitutudine ostila, antepronuntare si sustinerea neconditionata a Inspectiei Judiciare. Este vorba despre Lia Savonea, presedintele CSM, Gabriela Baltag, Evelina Oprina si Margareta Țînț, anunță stiripesurse.ro.
Tarcea a spus înainte de audierea sa în secția de judecători a CSM, că acțiunea disciplinară deschisă împotriva sa este ”un abuz”.
Întrebată care ar fi motivele acestui presupus abuz, Tarcea l-a indicat pe liderul PSD, Liviu Dragnea, scrie G4Media.
”Este un abuz. În ultima vreme tot vorbim despre abuzuri, trebuie să ne uităm foarte atent la toate instituțiile care comit abuzuri. O să vedeți de ce apreciez că este un abuz. (...) Vă mai aduceți aminte de declarațiile politice din august și septembrie că la Înalta Curte se refuză a se aplica legea? Vă mai aduceți aminte de interesul direct al președintelui Camerei Deputaților în organizarea completurilor de 5 judecători? De aceea am spus că am multe declarații interesante de făcut despre o discuție pe care am avut-o cu președintele Curții Constituționale legat de constatarea conflictului de constituționalitate, despre o discuție la fel de interesantă cu domnul Ciorbea. Dar toate la timpul lor”, a spus Tarcea miercuri, înainte de audierea sa la CSM.
„Cu domnul Valer Dorneanu am discutat despre completurile de 5 judecători la foarte scurt timp după ce s-a pronunțat decizia prin care s-a constat conflictul juridic de constituționalitate. Singurul lucru pe care pot să vi-l spun acum este că a fost o discuție în care am fost pusă să-mi țin telefonul în anticameră, iar discuția s-a purtat pe întuneric. Atât de întuneric încât la final am luat haina domnului Dorneanu pe mine”, a mai spus Tarcea.
Cristina Tarcea acuza ca ancheta disciplinara care o priveste este una politica, inducând posibilitatea implicarii liderului PSD in demararaea acestei cercetari. Informariile reies din punctul de vedere transmis de Tarcea Sectiei pentru Judecatori a CSM, care il judeca disciplinar.
"Este de notorietate faptul că președintele Camerei Deputatilor a fost condamnat in primă instanta in luna iunie 2018 de un complet de judecata al instantei supreme, apelul declarat urmând a fi judecat , potrivit legii, de un complet de 5 judecatori. La data de 23 iulie 2018 a intrat in vigoare Legea nr. 207/ 2018 prin care s-au adus o serie de modificari Legii nr. 304/2004, iar in cursul lunilor august si septembrie, , presedintele Camerei Deputatilor a facut mai multe declaratii publice, afirmând ca refuz sa aplic legea", sustine Cristina Tarcea.
"La 3 septembrie, acelasi politician l-a criticat pe ministrul Justitiei, acuzandu-l ca "nu a dus la pana la aprobare" ordonanta privind prelungirea mandatelor sefilor Inspectiei Judiciare , afirmând cu acea ocazie "sunt suparat pentru ca tocmai se pot pune sub semnul intrebarii niste anchete importante care sunt in derulare". Se pune întrebarea fireasca : Ce "anchete importante" erau in derulare si de unde stia președintele Camerei Deputatilor acest lucru?", se intreaba presedintele ICCJ.
Ulterior, arata Tarcea, pe 5 septembrie a fost publicata OUG privind prelungirea mandatului conducerii Inspectiei Judiciare, iar pe 7 septembrie a fost finalizata ancheta care o viza, semnata de inspectorul sef, proaspat reconfirmat in functie.
Este o premieră în justiţie ca preşedintele instanţei supreme să fie citat în calitate de acuzat într-o procedură disciplinară a Inspecției Judiciare, remarcă Digi 24.
La 19 decembrie, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de judecătoarea Cristina Tarcea pentru refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu şi pentru nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor.
Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a CSM, care va decide cu privire la răspunderea judecătorului.