Pe aceeași temă
În august 2018, Ministerul Culturii a organizat un concurs de proiecte dedicate Centenarului Marii Uniri. Asociația pentru Implementarea Democrației (AID), condusă de Alexandru Cumpănașu, a primit în septembrie 2018 o finanțare de 1.000.000 de lei, nerambursabilă, pentru proiectul „Românismul: trecut, prezent și viitor”, scrie Libertatea.ro.
Proiectul pentru care Ministerul Culturii a acordat Asociației pentru Implementarea Democrației o finanțare nerambursabilă de 1.000.000 se intitula „Românismul: trecut, prezent și viitor”, dezvăluie Libertatea.
Din această sumă, 837.080 de lei au reprezentat drepturi de autor și drepturi conexe, încasate direct de Cumpănașu. Trei tipuri de broșuri care au în total 50 de pagini, realizate de AID pentru Ministerul Culturii și dedicate Centenarului, au costat 604.800 de lei, adică 201.600 de lei fiecare.
În realitate, Ministerul Culturii a primit în schimbul a unui milion de lei trei broșuri care totalizează 50 de pagini, cu texte copiate de Wikipedia și alte site-uri, au descoperit jurnaliștii de la Libertatea.
Derularea contractului cu Ministerul Culturii
În august 2018, Ministerul Culturii și Identității Naționale, condus atunci de actorul George Ivașcu, a lansat un concurs de proiecte dedicate Centenarului Marii Uniri și realizate de ONG-uri. Din cele 232 de proiecte depuse, 119 au primit finanțare.
Asociația pentru Implementarea Democrației (AID) a primit 1.000.000 de lei finanțare pentru proiectul „Românismul – trecut, prezent și viitor”. Contractul de finanțare dintre Minister și AID a fost încheiat pe 6 septembrie 2018 și s-a derulat până pe 7 decembrie 2018. Banii au fost livrați de Ministerul Culturii în trei tranșe, în contul asociației lui Cumpănașu.
Din contul AID, 837.080 de lei (aproximativ 178.000 de euro) au fost virați direct în contul lui Alexandru Cumpănașu, ca venituri din drepturi de proprietate intelectuală, pentru ”realizarea a trei opere”.
”Operele” sunt de fapt 3 broșuri care, conform contractului, trebuiau să conțină texte dedicate ”omagierii înaintașilor noștri” și nu au avut mai mult de 18 pagini, în total fiind 50:
“Portrete ale mentorilor / modelelor poporului român din perioada 1914 – 1918” – 18 pagini;
„Analiză comparativă privind participarea civică a românilor la realizarea Marii Uniri și în păstrarea identității românești de astăzi” – 15 pagini;
„Politica externă a României în timpul Primului Război Mondial și rolul marilor puteri în realizarea Marii Uniri” – 17 pagini.
Din suma totală, de 1.000.000 de lei, tipărirea efectivă a broșurilor a costat, conform devizului aprobat de Ministerul Culturii, 29.514 lei. Pentru prestări servicii au fost alocați 83.712 lei, iar pentru acțiuni promoționale și de publicitate, 49.692 de lei.
Restul sumei a fost pentru drepturi de proprietate intelectuală și de ea a beneficiat Cumpănașu.