Libertăți mai mari pentru aleși și prescrierea incompatibilităților în 3 ani

Redactia | 16.04.2018

​Plenul Senatului a adoptat propunerea legislativă a deputatului PSD Cătălin Rădulescu „Mitralieră” prin care faptele săvârşite de persoanele aflate în funcţii publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor.

Pe aceeași temă

 

 

De asemenea, proiectul de lege permite aleșilor locali să desfășoare activități în sectorul privat în domenii care nu au legătura cu atribuțiile de aleși locali.

 

"Starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcţie sau o calitate incompatibilă cu acesta sau până la data la care a încetat funcţia sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate. Faptele săvârșite de persoanele aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice ce determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârșirii lor", prevede proiectul.

 

De asemenea, potrivit inițiativei, care a fost amendată de Senat, "primarii, viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar artistice. Aleşii locali menţionaţi pot exercita funcţii în domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate ca primari sau viceprimari, primar general sau viceprimar general ai municipiului Bucureşti".

 

De asemenea, consilierii locali sau judeţeni pot exercita funcţii în domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate ca aleşi locali. Legea a fost votată cu 71 voturi "pentru", 33 împotrivă și o abținere.

 

Senatorul USR Florina Presadă consideră că prin acest proiect coaliţia majoritară "a rezolvat" problemele de integritate ale aleşilor locali. "Noi ştim că sunt sute de dosare instrumentate anual de ANI în ceea ce priveşte problemele de integritate ale aleşilor locali", a spus Presadă.

 

De menționat că la Camera Deputaților există un alt proiect legislativ, de modificare a Legii ANI, unde s-a votat de asemenea că faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani. Acest proiect așteaptă un vot în plen, apoi va merge la Senat, care este for decizional.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22