Pe aceeași temă
Bogdan Dimitrie Licu a fost nominalizat de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, pentru funcţia de prim adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Maria Magdalena Militar, pentru funcţia de adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie iar Adriana Denisa Cristodor, pentru funcţia de procuror şef Secţie - Secţia urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Conform procedurii, Consiliul Superior al Magistraturii va acorda un aviz consultativ.
După obţinerea acestuia, Consiliul urmează să înainteze propunerile preşedintelui Klaus Iohannis.
Bogdan Licu este unul dintre cei mai contestați candidați la o funcție de conducere în marile parchete, asociații de magistrați cerând explicații pentru alegerea sa de către Cătălin Predoiu.
Bogdan Licu a fost acuzat de plagiat în teza de doctorat susținută la Academia SRI, sub coordonarea lui Gabriel Oprea. El a susținut că nu a plagiat, iar în martie 2016 anunța că renunță la titlul de doctor.
Jurnalista Emilia Șercan a scris în PressOne că Bogdan Licu a dat în judecată Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) și Academia SRI, în tentativa de a opri procedurile de verificare a tezei sale, dar și Ministerul Educației, pentru a-l obliga să retragă titlul de doctor la care vrea să renunțe. În acest război juridic, Academia SRI a tergiversat procedurile de verificare a acuzațiilor de plagiat timp de trei ani și jumătate.
La imputările care i-au fost aduse privind nominalizarea lui Licu, ministrul Cătălin Predoiu a motivat că nu există vreun verdict oficial al unei autorități privind acuzațiile de plagiat. astfel încât, „până la proba contrarie”, acesta respectă criteriile de integritate solicitate de președintele Klaus Iohannis pentru numirile la conducerea Parchetelor.
"Am formulat cererea de retragere a titlului de doctor dintr-un motiv foarte întemeiat. Privind în urmă îmi reproșez că nu eram suficient pregătit la momentul elaborării tezei pentru o asemenea etapă. Este cel mai mare regret pe care îl am în activitatea mea și tocmai pentru că regret și îmi reproșez că am tratat cu superficialitate această teză științifică, am inițiat demersul de retragere a titlului. (...) Da, recunosc, am realizat o teză cu unele erori, dar de aici până la a susține că am realizat un furt este o cale lungă și nu pot admite așa ceva”, a declarat Licu, în timpul interviului susținut în fața ministrului Justiției.
"Eu nu am de gând să fac rabat de la integritate. Integritate, profesionalism, meritocrație și în acest domeniu", a spus Iohannis, întrebat dacă ar numi o persoană cu probleme de integritate cum este plagiatul lui Licu.
Contestat de asociații ale magistraților
”Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” (AMASP) și ”Inițiativa pentru Justiție au contestat numirea făcută de Predoiu și i-au cerut să facă publice criteriile în baza cărora a făcut numirile pentru șefia marilor parchete.
Potrivit Europa Liberă, Bogdan Licu a declarat în 2014 că s-a împrumutat cu 300.000 de euro de la omul de afaceri Mircea Tudor, împrumuturi contractate în 2008 şi 2011. Banii urmau a fi returnaţi până în 2025. Cinci ani mai târziu, datoria a scăzut la jumătate, la 150.000 de euro. Bogdan Licu este prieten, vecin şi a fost năşit de Mircea Tudor.
Mircea Tudor a avut mai multe contracte cu diverse instituţii de stat pentru scanere, pentru vămi și nu numai. Potrivit Europa Liberă în iunie 2016, Tudor a fost pus sub acuzare de procurorii DNA după ce a plătit 6 milioane de lei unui intermediar pentru obţinerea unor documente necesare adjudecării, de către societatea lui, a unor contracte cu Autoritatea Națională a Vămilor privind sisteme de securizare. Dosarul a fost clasat de procurori.
În ianuarie 2020, ministrul de Finanțe, Florin Cîțu declara că scanerele din vămi sunt o legendă și nu funcționează. "Este prima discuţie pe care am avut-o. Nu funcţionează, sunt de legendă aceste scanere în ANAF", a spus Cîţu, care a adăugat că poate nici nu s-a dorit ca ele să fie funcţionale.
"Se pare că nu au prea mers niciodată. În cel care a mers la un moment dat a intrat un TIR. E ireal", a afirmat ministrul Finanţelor,într-o emisiune la Digi 24.
Nu lipsesc nici controversele profesionale în cazul lui Licu, cele mai recente fiind legate de Dosarul Revoluției și intervenția sa în cazul adopției Sorinei.
La sfârșitul lunii noiembrie 2019 Curtea Supremă i-a respins cererea de redeschidere a dosarului Revoluției pentru Petre Roman și Teodor Brateș invocând ”informații eronate”, afirmații ”nelegale” și soluții netemeinice în solicitarea sa aflată la judecătorul de cameră preliminară.
De asemenea, în cazul Sorina, fetița adoptată de un cuplu de români din SUA, a făcut o cerere de interzicere a părăsirii țării, deși nu era de competența sa această cerere.