Pe aceeași temă
Acordul de constituire a unei coaliții majoritare la Chișinău, coaliție formată din PDLM, PD și PL, va fi semnat până la sfârșitul acestei săptămâni, au declarat joi liderii acestor formațiuni proeuropene.
Liderii PLDM, PD și PL, care dețin 55 de mandate din totalul de 101 ale parlamentului, vor ajunge curând la finalul negocierilor derulate pentru constituirea unei majorități parlamentare, în urma demisiei prezentate la 16 iunie de guvernul condus de Chiril Gaburici.
Teoretic, aceste partide au la dispoziție două luni pentru formarea unui nou guvern, dar situația economică gravă cu care se confruntă în prezent Republica Moldova ca urmare a crizei din sectorul bancar impune măsuri urgente.
''Negocierile se desfășoară fără probleme, iar în decurs de două zile ar putea fi semnat acordul de constituire a viitoarei coaliții'', a declarat liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, potrivit Radio Chișinău, preluat de Agerpres.
Liderii celor trei formațiuni au susținut că deocamdată nu s-a ajuns la discuții privind candidatura viitorului prim-ministru, dar au recunoscut că se negociază în privința partajării funcțiilor, fără a oferi însă detalii.
''Se discută absolut toate elementele care țin de un mecanism comun de asigurare a actului de guvernare'', a declarat, la rândul său, președintele Partidului Democrat, Marian Lupu.
Liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, a anunțat că în toamnă ar putea fi organizat un referendum pentru o nouă Constituție, cu alte proceduri pentru alegerea șefului statului.