Pe aceeași temă
Ședința are loc cu două ore înainte de consultările de la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis, la care reprezentanții PSD vor participa împreună cu cei ai PNL și UDMR.
În ședința de luni dimineață, liderii PSD vor valida rezultatul negocierilor din ultimele două săptămâni cu PNL și UDMR.
După discuțiile de sâmbătă, Marcel Ciolacu a anunțat că partidele au agreat două posibile structuri guvernamentale – una cu premier PSD, alta cu premier PNL, dar că până la consultările cu președintele Klaus Iohannis va fi agreată o singură soluție.
PSD va avea 42 de secretari de stat, PNL – 34 și UDMR – 8, potrivit surselor G4media.
Liderii PSD, PNL și UDMR negociază duminică modul în care își vor împărți prefecții, secretarii de stat și șefii de agenții guvernamentale. Într-o nouă ședință la Palatul Parlamentului, liderii celor trei partide urmează să închidă negocierile pentru formarea noii coaliții guvernamentale.
Sâmbătă, cele trei partide au convenit două formule de guvern – una condusă de premier PNL, alta de premier PSD.