Liderul comunistilor moldoveni acuza Bucurestiul de actiuni de divizare teritoriala. Scrisoare trimisa sefului Parlamentului European Martin Schulz

T.d. | 08.07.2015

Pe aceeași temă

Bucurestiul vrea sa divida teritorial Republica Moldova. Cel putin asa i-a transmis liderul comunistilor de la Chisinau, Vladimir Voronin, presedintelui Parlamentului European, Martin Schulz.

Intr-o scrisoare in limba rusa, Voronin sustine ca autoritatile romane urmaresc “incorporarea” tarii vecine si sustin actiunile de divizare teritoriala a Republicii Moldova.

"Un rol foarte distructiv in destabilizarea situatiei in tara, apeluri la divizare teritoriala il joaca autoritatile Romaniei si asa-numitele comitete pentru unificarea Basarabiei", sustine seful comunistilor moldoveni, scrie deschide.md, citat de ziare.com.

Documentul in cauza arata ca la Marea Adunare Nationala de duminica, organizata de Blocul Unitatii Nationale in capitala Moldovei, au participat circa 3.000 de oameni. Dintre acestia, sustine Voronin, 2.000 ar fi fost cetateni romani adusi in capitala moldoveneasca pentru a participa la eveniment. El vorbeste de “senatori romani si alti oficiali de rang inalt”.

Astfel, presedintele PCRM scrie ca "autoritatile romane sustin actiunile de divizare teritoriala a Republicii Moldova" si ii cere explicatii presedintelui PE pentru faptul ca Romania nu este taxata "pentru politica expansionista si de acaparare a Republicii Moldova".

Liderul comunistilor moldoveni acuza ca asemenea interventii de la Bucuresti dureaza de un sfert de veac si s-au intensificat dupa aderarea Romaniei la UE.

Mai mult, scrie Voronin, Parlamentul European ar trebui sa dea explicatii pentru lipsa unor reactii “la declaratiile revansarde ale ex-presedintelui roman Traian Basescu”.

Aproximativ 30.000 de persoane au participat, duminica, la Marea Adunare Nationala de la Chisinau, potrivit organizatorilor. Totusi, potrivit unor surse din MAE moldovean citate de realitatea.md, ar fi fost vorba despre aproximativ 4.000 de oameni.

In cadrul evenimentului, participantii au cerut unirea Republicii Moldova cu Romania, ei plecand pe jos, in Marsul lui Stefan cel Mare, spre Bucuresti, sub deviza “Domnule presedinte Iohannis, primit-ne acasa!”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22