Liderul socialiştilor europeni: Declaraţiile lui Băsescu sunt dincolo de limita decenţei

Fara Autor | 15.04.2014

Pe aceeași temă

Liderul socialiştilor europeni, Serghei Stanişev, a susținut marți că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu la adresa Gabrielei Firea sunt provocatoare şi inflamatorii, relatează Mediafax.

Serghei Stanişev a condamnat "cu fermitate" declaraţiile făcute într-o emisiune TV de preşedintele României, Traian Băsescu, referitoare la senatoarea Gabriela Firea şi la soţul acesteia, calificându-le drept "provocatoare şi inflamatorii". Astfel de declaraţii "nu-şi au locul într-o democraţie modernă", a spus Stanişev, potrivit unui comunicat al PES.

"Ameninţările lui Băsescu pun sub semnul întrebării respectul său pentru un proces politic şi juridic adecvat. Sugestia că soţul unui politician ar putea 'să dispară' este dincolo de limitele decenţei şi nu există loc pentru asemenea comentarii în România şi în Uniunea Europeană", a mai precizat preşedintele PES.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Realitatea Tv, că atât el, cât şi fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziţia Parchetului privind terenul din comuna Nana şi că senatorul PSD Gabriela Firea "mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului".

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22